Celebrarea celor 100 de ani de la Marea Unire din 1918 au coincis cu Săptămâna Modei de la București. Evenimentul a ținut 5 zile și a reunit zeci de designeri din tot arealul românesc. La această ediție aniversară de 20 ani, un designer de la Chișinău a impresionat cu o colecție deosebită, care a reunit simbolurile cele mai apreciate de pe ambele maluri de Prut. Modelele au fost aplaudate frenetic, iar colecția Corinei Hamureac a primit aprecieri pline de respect pentru unicitate și creativitate.

„Am pornit de la conceptul tricolor, însă am respectat stilul fashion și am promovat valorile cu care m-au crescut pe mine aceste două țări (în una m-am născut, iar în cealaltă am studiat timp de opt ani). Am pus cap la cap o colecție „pret a porter” din 20 de piese, fiecare unicat și deosebită prin realizările manuale. Am avut ideea de a îmbrăca tot Bucureștiul, dar din păcate am avut voie doar 20 ținute”, povestește Corina hamureac, autoarea brandului Coreli, specializat în eșarfe și ținute office.

„În colecția noastră o să vedeți pictat manual chipul reginei României Mari, prințesa britanică a cărei inimă a aparținut întotdeauna României – regina Maria! Pe una dintre piese se regăsește chipul lui Ștefan cel Mare, Arcul de Triumf din Chișinau și cel din București, „Mâna” lui Mihai Eminescu și Grigore Vieru, lanul de grâu ce semnifică pâinea acestor țări și strugurele din vița de vie care este cartea de vizită a țării noastre. Un sacou cu 6 eșarfe din mătase naturală care fâlfâia mândru cu cele două imnuri naționale ale acestor țări, Casa Poporului (București) și Porțile orașului (Chișinău), Delta Dunării și Orheiul vechi”, mai spune designerul colecției.

„În anul centenarului dedic această colecție tricoloră femeii moderne care simte, trăiește, gândește și se îmbracă românește. Cu ocazia acestei sărbători simbolice mi-ar plăcea ca femeile publice din aceste două țări să poarte cu mândrie piesele vestimentare Coreli pentru că în ele este oglindirea imaginației, artei, culturii, iar moda rămâne a fi oglinda societății în care există. Îndemnul meu este să ne iubim țara prin trup și suflet. Am muncit mult la această colecție, iar la București Fashion Week, când a ieșit să defileze primul model în ținuta noastră, purtând la rochie o mânecă tricoloră și pe cealaltă stema țării, pe fundalul muzicii lui Doga și Enescu… sincer îmi cădeau lacrimile de fericire. Am trăit acolo cele mai frumoase emoții din ultima perioadă!”, ne-a mărturisit Corina Hamureac.

Distribuie articolul: