Articolul „De ce sunt o mamă leneșă”, scris acum câțiva ani de Anna Bîkova - educatoare de grădiniță, a făcut ravagii pe internet. Cititorii s-au împărțit în două tabere. Unii au susținut autoarea din Rusia în toate sugestiile, recomandările și criticile aduse părinților mult prea protectori. Alții au concluzionat că Anna este o egoistă și o mamă nepăsătoare. Dacă tot au apărut atâtea discuții, autoarea articolului a scos o carte cu explicații amănunțite despre cum vede ea „mama leneșă” care poate asigura copilul cu tot ce îi trebuie ca să crească un adult puternic și sigur pe sine.  

Anna Bîkova spune că mulți părinți nu le permit copiilor să fie independenți, hrănindu-i cu lingurița la propriu și la figurat până la maturitate, deoarece numai așa își pot reconfirma propria valoare, se pot simți utili. Un alt factor care îi face pe copii dependenți de părinți chiar și atunci când cresc este cel financiar. Le va fi greu părinților să îi interzică bunicii să le hrănească odrasla cu lingura atunci când locuiesc sub același acoperiș, acoperișul fiind parte din casa bunicilor. Mai există și dorința părinților ca totul să se întâmple repede și perfect. Mai simplu vorbind, părinții nu își lasă copiii să facă tot felul de lucruri, ca să evite stricăciunile – o componentă aproape inevitabilă atunci când vorbim despre procesul de învățare.

„Desigur, e mai simplu să speli repede singură vasele decât să ștergi apa de jos după ce le-a spălat copilul tău de cinci ani. Când adoarme, trebuie să iei din nou la mână farfuriile, pentru că după prima spălare, grăsimea rămâne ele ele, împreună cu detergentul de vase. Dacă îi permiți unui copil de trei ani să ude florile, niciodată n-o să iasă totul bine din prima. Copilul poate răsturna o floare, poate vărsa pământul, poate turna prea multă apă. Dar numai prin acțiune copilul va învăța să-și coordoneze mișcările, va înțelege urmările și-și va îndrepta greșelile.”

Ce vă împiedică să deveniți o mamă „leneșă”? Neliniștea sporită, perfecționismul, dorința de a controla și modera destinul copilului. Și mai este ceva – banalul deficit de timp.

„N-am timp să aștept până se săpunește el. Doar începe să se joace cu săpunul, suflă bloane de săpun printre degete. Deja trebuie să se ducă la culcare. Îl spăl eu repede…”

Cum să se comporte părinții atunci când copilul nu vrea să facă ceva deși știe perfect cum se face?

„Poate să își pună singur pantalonașii, șosetele, dar stă și așteaptă să fie îmbrăcat. De ce să facă eforturi dacă există adulți care se descurcă mult mai repede cu sarcina asta. Pentru orice activitate e nevoie de motivație sau stimul. Fie îl facem să înțeleagă că trebuie, fie îi stârnim asocieri plăcute – cu un joc. Copilul poate fi implicat într-o întrecere „Cine se îmbracă mai repede?” Un exemplu despre cum funcționează stimulul „trebuie”. Fiul meu mai mare, Arseni, nu voia să își spele ghetele. Am curățat până la luciu gheata dreaptă. Prin contrast, cea stângă arăta jalnic. Era clar că nu mai merge așa. În cele din urmă, gheata lui Arseni a fost spălată chiar de el.”

Cartea „Copilul independent sau cum să fii o mamă leneșă” poate fi găsită și la noi în librării.