Administrația IMSP Institutul Mamei și Copilului spune s-a autosesizat încă în dimineața acestei zile pe marginea cazului relatat de o tânără printr-o postarea anonimă, în care ea descrie cum ar fi născut în toaleta spitalului în chinuri groaznice și ignorată de personalul medical.Totuși, spitalul spune că în adresa lor nu a parvenit nicio plângere care să facă referire la acest caz și nu a fost înregistrată nicio petiție oficială.

Mesajul instituției a fost făcut public de purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Steluța Andreev. Îl prezentăm integral mai jos:

„Date fiind detaliile relatate în material, în cadrul IMSP Institutul Mamei și Copilului a fost instituită imediat, în regim de urgență, în dimineața acestei zile, o Comisie, care urmează să stabilească exact toate circumstanțele cazului. Odată cu stabilirea acestora, toate persoanele care se pot face vinovate, care au admis încălcări ale eticii și deontologiei medicale, precum și a regulamentului de activitate a subdiviziunii, vor fi sancționate și se vor lua toate măsurile corespunzătoare în privința acestora.

Administrația Institutului Mamei și Copilului condamnă vehement orice încălcări ale protocoalelor medicale în vigoare, orice devieri de comportament admise de oricare dintre colaboratorii medicali, ce activează în cadrul instituției, calificându-le drept inadmisibile și incompatibile cu profesia de medic.

IMSP Institutul Mamei și Copilului va reveni în termeni proximi, cu informații suplimentare referitoare la concluziile Comisiei pe acest caz și măsurile întreprinse”.

Vezi cazul: Povestea unei tinere la Institutul Mamei și Copilului: Am născut singură în toaletă! IMSP: Faceți solicitare oficială și vă vom răspunde

Sursa: Agora.md

Distribuie articolul: