De când a fost suspendat turneul ATP de tenis din luna martie, Radu Albot trăiește cea mai deosebită experiență din viața unui bărbat – a devenit tată. Iubita sportivului a născut pe 19 aprilie o fetiță. Radu a povestit că din cauza pandemiei nu și-a putut însoți iubita atunci când a născut. Acesta a aflat vestea frumoasă la telefon. 

„Eram acasă. Nașterea a avut loc la ora 7:03 și Doina nu îmi răspundea la telefon. Am început să o sun de la ora 22 până la 3 dimineața, dar niciun răspuns. Am plecat la culcare și i-am scris un mesaj ca atunci când va putea să îl vadă, să îmi răspundă. Am dat volumul la maxim și am pus telefonul lângă pat. Doina m-a sunat la ora 8 sau 9 dimineața și așa am aflat că am devenit tată”, a povestit tenismenul pentru atptour.com

Prima decizie pe care a trebuit să o ia cu privire la fetița lor a fost numele. Cuplul a făcut o listă cu câteva variante și într-un final au ales: Adeline.

„Pur și simplu ne-a plăcut acest nume. Nu ne-am decis înainte să se nască, numele a fost ales după naștere. Am avut o listă de 4 variante. Cred că este un nume foarte frumos. Sună foarte drăguț și mi se pare că place tuturor”, a povestit Radu Albot pentru atptour.com

Foto: Alexandru Iordache

Din cauza pandemiei sportivul are mai mult timp liber și astfel se bucură din plin de acest nou rol, de tată, pe care îl are.

„Este o perioadă foarte bună pentru mine pentru a deveni tată. Pentru că acum pot fi acasă full-time. Pot să îmi ajut iubita și pot să îmi văd fetița cum crește. Adeline face lucruri noi în fiecare zi. Acum a început să zâmbească și să interacționeze cu noi. Dacă aș fi avut turnee nu era să am această posibilitate de a fi alături de familia mea în aceste momente”, a mai adăugat Radu.

În pofida faptului că acum doarme foarte puțin, Radu spune că deja s-a acomodat cu acest rol de tată.

„Trebuie să ai grijă non-stop de un alt omuleț. Vrei să îi oferi tot ce este mai bun pentru că este o parte din tine. Este o viață nouă pentru noi și cred că facem o treabă foarte bună”, a mai spus sportivul.