Ea este maestru de cuvinte, iar ele i se supun cu o dedicație oarbă. Uneori ea cheamă muza și atunci când nu reușește să o îmblânzească - așteaptă cuminte. Totuși, atâtea titluri de carte spun multe despre scriitoarea Radmila Popovici, iar dacă nu știați prea multe - vă îndemn să o descoperiți în filele de mai jos.

Se spune că pentru o femeie vârsta e un subiect TABU – EA are mereu 20 de ani și restul – experiență. În cazul tău cum e? Ce  răspunsuri oferi femeilor, bărbaților?

Dacă am geanta cu mine, scotocesc, dau de buletin sau de orice alt act și-l prezint ca la frontieră. Mi s-a întâmplat să văd reacții interesante – de la mirare la stupoare și de la încântare la decepție. Pentru că oamenii, de regulă, se orientează mai bine cu ajutorul cifrelor. Îmi trezesc duioșie cei care încearcă să mă consoleze, de parcă, vai! ei n-ar îmbătrâni. Drăguțe și reacțiile, gen: arăți bine la anii tăi (astea-s mai sincere și chiar le prețuiesc). Totuși, un astfel de răspuns, cum și altele în afara tiparelor, mă apropie de cei care știu să vadă dincolo de numere și convenții, indiferent – bărbat sau femeie. Niciun fel de subiect-tabu – la 31 august, 2017, la 12:30 voi închega în acest trup, dacă vor vrea stelele, oficial – 45. Biologic, mă simt de 33. Uneori mai puțin. Dar și de 300.

Ei bine, la 33 de ani biologici cum te simți?

radmila 3Dacă mi s-ar derula rapid filmul vieții, înainte de omenescul „Sfârșit”, voi revedea: o copilărie fantastică; două fiice capodopere; șapte (deocamdată) cărți de poezie; sute de texte pentru cântece (dintre care câteva zeci îndrăgite). Și cel mai mare lux al acestei vieți – iubirea, de care m-am atins. Sunt împlinită (mă-ntreb eu)? Sunt recunoscătoare!

Spui că iubirea e cel mai mare lux al vieții. Ce te face s-o califici astfel?    

Oamenii scriu, spun, recită și cântă „iubesc”. Unii mai greu, alții – cu ușurință. Mai puțini, totuși, ajung să cunoască esența acestui cuvânt. Și mai puțini cunosc iubirea. Dacă n-ar fi așa, n-ar exista atâtea războaie, crime, nebunie. Iubirea e pace. Iubirea luminează. E cerul și pământul, care ne dăruiesc tot ce au mai bun și nu se supără de lipsă de reciprocitate. Deși nerecunoștința noastră ar fi în stare să sfideze și iubirea pământului. Agonisim exagerat și înmulțim gunoaie, în timp ce mulți se roagă de o gură de apă, de un colț de pâine, de o zi mai calmă. Unde ni-i atât de cântată și recitată „iubire”?

Citește și: Textiera și autoarea de poezii Radmila Popovici a debutat cu primul său rol actoricesc

radmila 2Se spune că a iubi întreaga omenire e mai simplu decât s-o simți întreagă pentru un singur om. Mare test! Nu vorbesc de îndrăgostire. Îndrăgostiții sunt ca niște drogați. Drogul îi conduce. Mă refer la ce urmează după îndrăgostire, dacă urmează. La iubirea cu mintea trează. A iubi, cum simt și înțeleg eu la această etapă a vieții, înseamnă a-ți asuma un risc enorm într-o lume a măștilor, a nevrozelor, a dezastrelor. Te topești în celălalt, i te oferi – trup și suflet. Te doare dacă-l doare. Nu e numai compasiune, ci durere la propriu. Iar bucuria lui/ei e și a ta. Îi accepți metehnele și lupți atent cu ceea ce-l poate distruge. Vrei, cauți să faci să-i fie bine, dar te mulțumești cu atât: să fie primit. Te poate răni, te poate minți, trăda, te poate părăsi… Orice ți-ar face, orice s-ar întâmpla – rămâi fidel. Nu poți altfel! E un angajament al inimii. Unul care îți crește inima. Sună fantastic, nu? Așa iubire nu se dă oricui. Mai bine zis, n-o poate duce oricine. E un aer rar, de mari înălțimi, greu de respirat – pentru suflete tari. Dăruire și jertfire de sine, iertare și, totodată, putere de a nu cerși… Câți știu să iubească astfel? Ce este, atunci, iubirea majorității? Iată de ce o consider un lux. Unul pentru aleși. Adevărul e că n-o putem defini și descrie întocmai. Noi, oamenii, bâjbâim numai, pentru că avem mult de crescut până la ea.

Ce înseamnă pentru tine poezia?

radmila 4O siameză. Parte din mine, care are ochi proprii, inimă proprie și o gândire aparte. Ne leagă emoția. Poezia și eu suntem vase comunicante ale simțirii – un fluid greu de stăpânit, de mimat. Cu ea am călătorit prin lumi, am fost în iad, în rai și între ele, dar numai să mă conving de existența lor. Nu o dată am murit împreună, ne-am bocit, ne-am agățat de lumânări, ne-am îngropat, ne-am pus cruce, ne-am crescut iarbă pe mormânt, apoi am țâșnit, lumină din țărână, ca să admirăm viața într-un spectru de culori mai larg și mai nuanțat, din care am sorbit expresii inedite, de luat aminte. Titlurile cărților mele indică labirinturile prin care m-a purtat poezia: „Mi-s”, „EvAdam”, „A(l)ta”, „Intimatum”, „Unicat”, „Urâta”… Prefer să las punctele de suspensie. Cu ea am îndrăznit să scotocim prin univers, să căutăm sensuri, să ne deschidem lor. Cu riscul de a (mă) pierde. Or, cu cât ne apropiem, răspunsurile devin mai vagi, mai chinuitoare, dar undeva, ca o adiere, surâde o ușă, care odată și odată se va deschide. Iată ce-mi face poezia! Mă impune, chiar acum, să-ți răspund poetic. Mă domină și, of!, îmi place!

Da, numai titlurile cărților cât de mult spun! M-ai făcut curioasă. Dar, mai ales „Urâta”? De ce ai ales așa nume pentru cartea ta?

Spun, de fiecare dată, că nu eu le aleg, ci ele pe mine. Titlurile cărților, ca și numele fiicelor mele, mi-au venit clar în auz. Voi minți dacă voi spune că le-am gândit. Au apărut cum apare curcubeul după o ploaie de vară. Frumoase, chiar și „Urâta”… Există cuvinte atât de puternice, încât pot strămuta constelații. Pot trezi morții. Pot chiar ucide. Când m-a văzut urâtă, într-o clipă am vibrat cu toată spaima femeilor, copiilor, bătrânilor jigniți, agresați. Mi-au părut atât de mari, iar cei care i-au făcut să sufere – minusculi. Și i-am mulțumit ființei care m-a numit astfel pentru trăirea ce s-a transformat în poezie, apoi într-o carte, apoi în mai multe exemplare, care sper să convingă cât mai multe „urâte” că-s frumoase, fiindcă, „frumusețea (ca și urâțenia) este în ochii celui care privește”.

radmila 6

Te consideri frumoasă?

Depinde… Am vrut să repet: de „ochii celui care privește”. Femeia se simte frumoasă atunci când bărbatul în care crede o vede astfel. Când e iubită, dorită, admirată de cine vrea ea. Oricât de bine am arăta, fără acea scânteie în priviri, știm noi care, suntem gri. Viața a fost bună și a izvorât în mine din oameni frumoși – mama, tata, rădăcinile noastre și dragostea lor. Dar mai e ceva. Sufletul. Un suflet înfloritor împrăștie arome încântătoare. Există oameni cu lumină pe chip. Lumină, care nu mai are nevoie de corecții, de farduri – de nimic. E frumusețea însăși! De aceasta vreau să mă apropii. Pentru că actele de identitate nu mă vor lăsa mult să trăiesc iluzia 33-ului. Și, dacă voi ajunge bătrână, visez să fiu într-atât de senină, încât să par transparentă.

Ai multe vise? Care ai vrea să se împlinească?

radmila 51001! Din cele realizabile: câteva călătorii în locuri neobișnuite (am visat într-o noapte insula Bali, reală, cu valuri, cu verdeață, cu apus, de parcă aș fi fost acolo…); o excursie subacvatică, dar să am ce vedea sub apă; la zborul cu parașuta am renunțat (mi-i că n-o să reziste inima); să înregistrez un cântec cu vocea mea, pe versurile mele; să scriu proză, măcar scurtă, măcar o carte; să-mi îmbrățișez ani la rând părinții; să-mi văd fetele mari și împlinite; să plec din lumea aceasta liniștită că ea va dăinui mult după mine în pace și armonie. Ei, și altele…

E dificil să fii sincer: în poezie, în relaţii, în general?

E simplu, pentru că nu-ţi încarci mintea, și așa dezordonată, cu scheme de manipulare, cu hărţi de retragere sau înaintare, pe care trebuie să le ţii la trei lacăte, dar în capcana cărora ajungi tot tu să încapi. E dezastruos, totodată, deoarece riști să te trezești cu lumea-n cap. Sau fără el.

Ce-ai face dacă te-ai trezi cu lumea în cap?

Mi-aș căuta de treabă.

Vezi și: Poeta care a pierdut numărul textelor de cântece scrise până acum. Radmila Popovici: „Comanda de text i-o dau creierului și el își caută de treabă”

Crezi în noroc?

Da. Și mai cred că norocul ți-l poți face, gândindu-l, dar mai ales acționând. Majoritatea oamenilor se sperie de noroc și fug de el. Apoi se gândesc: stai, că data viitoare voi avea mai mult curaj. Însă el nu mai vine.

Te-ai gândit, dacă ai avea o baghetă magică, ce vrajă ai face – una singură?

Aș privi-o îndelung, aș fi tentată, dar… aș scăpa de ea pe cât se poate de repede. Să curgă viața în voie cu toată vraja ei!

Ce le-ai dori femeilor lumii?

Să nu se dezvețe să fie femei. Și mame.

Bărbaților?

Să lupte mai puțin, să iubească mai mult.

Ție?  

Ce merit.

Foto: Victoria Tihonova