Dacă la început de 2015 și-a propus să citească o carte nouă la fiecare două săptămâni, la început de 2016, fondatorul rețelei sociale Facebook a decis să ne surprindă cu o nouă provocare. În acest an, bilionarul își propune să studieze tehnologia pentru ca, într-un final, să ajungă să-și construiască propriul robot. „Fiecare provocare are o temă, iar tema din acest an este invenția”, spune Mark.

Antreprenorul și-a făcut publică intenția într-o postare făcută pe contul său oficial din rețeaua pe care a fondat-o.

„În fiecare an, îmi asum o provocare personală de a învăța lucruri noi și de a crește în afară de munca pe care o fac la Facebook. Provocările mele, în ultimii ani, au constat în a citi câte două cărți noi în fiecare lună, a învăța mandarina și a cunoaște câte o persoană nouă în fiecare zi.

Provocarea mea personală pentru 2016 este să construiesc o formă simplă de inteligență artificială, cu care să-mi controlez casa și munca mea. Vă puteți gândi la ceva gen Jarvis, din Iron Man.

Am de gând să încep prin explorarea tehnologiei deja existente acolo. Apoi, voi începe să-i predau, pentru ca să înțeleagă vocea mea și a controla tot ce este în casa noastră: muzică, lumini, temperatură și așa mai departe. Îl voi învăța să-mi ce se întâmplă în odaia lui Max, când e nevoie să verific ceva și nu sunt cu ea. 

În ceea ce privește munca, robotul mă va ajuta să vizualizez anumite date virtuale, pentru ca să construiesc servicii mai bune și să-mi conduc organizația mai eficient.

Fiecare provocare are o temă, iar tema din acest an este invenția.

La Facebook, petrec foarte mult timp cu inginerii, pentru a construi lucruri noi. Unele dintre cele mai pline de satisfacții lucruri implică obținerea detaliilor cu privire la proiectele tehnice. Fac acest lucru cu Internet.org, cu Oculus și cu Messenger. Dar e și mai plină de satisfacții provocarea pe care mi-am asumat-o în acest an. Este o provocare distractivă și intelectuală pentru mine. Aștept cu nerăbdare să vă spun ce am învățat pe parcursul anului”, spune Mark Zuckerberg, în postarea sa virtuală.

Foto: Arhiva personală, Facebook.com

Distribuie articolul: