Mii de oameni au venit, duminică, în Parcul Catedralei pentru a cumpăra struguri, mere, prune, mure la jumătate de preț la Târgul de roadă locală „Ia Moldova Acasă”. Peste 200 de tone de struguri, 35 de tone de mere şi circa 3 tone de prune au fost vândute de cei 26 de agricultori, ajunși în centrul Capitalei, scrie AGORA.md.

Nina Ciobanu a venit din Nisporeni cu zeci de kilograme de struguri și spune că acest târg este binevenit pentru agricultorii care au rămas cu roada peste iarnă. „Le mulțumesc celor care au venit să ne cumpere strugurii,care sunt mult mai buni și mustoși decât cei de la supermarket. Trebuie să fim solidari cu producătorii noștri și să promovăm consumul produselor autohtone. Doar în acest mod vom câștiga piața internă’’.

Și Andrei Niculescu a ajuns duminică la Chișinău. Fermierul a fost încântat de „Târgul local Ia Moldova Acasă”. El le-a propus cumpărătorilor câteva zeci de kilograme de prune uscate și gem de prune. „Este foarte multă lume, foarte receptivă, le mulțumim. Suntem un popor cu inimă mare și vor să-și ajute aproapele”, spune producătorul moldovean.

Diana Crudu, organizatoarea Târgului și agricultoare în Durlești. „Astfel de evenimente trebuie organizate cât mai des pentru că moldovenii vor să empatizeze cu faptele bune și să se solidarizeze în jurul lucrurilor frumoase. Producătorii sunt bucuroși să-și recupereze măcar un pic din ceea ce au investit și au început din nou lucrările în viile și livezile lor”.

Cumpărătorii au stat la coadă pentru a lua acasă fructele direct de la producători. „Este o oportunitate pentru cei care dețin un mic business, agricultorii care nu au reușit să-și propună marfa spre vânzare până acum. Sunt mulți oameni care vin și se bucură de acest târg”, ne spune Andrei în timp ce își așteaptă rândul.

Prețul unui kilogram de struguri a fost de 5 lei și s-au vândut la ladă. Prețul unei lăzi cu mere a fost de 70 de lei.

Evenimentul a fost organizat voluntar de Asociația Klumea, în parteneriat cu Primăria Capitalei. Potrivit organizatorilor, la prima ediție a târgului „Ia Moldova Acasă” din 24 martie, au participat 16 agricultori care au vândut în jur de 150 de tone de fructe. 

Foto: Klumea