Pentru a sărbători cea de-a 36-a aniversare a lui Meghan Markle, prințul Harry a decis să meargă cu actrița într-o vacanță romantică într-un safari din Africa.

Cuplul a ales sudul Africii – Botswana pentru această vacanță. Atât Harry, cât și Meghan au optat pentru șepci de baseball, blugi subțiri și ochelari de soare negri în momentul când au coborât din avion, scrie revista Harpers Bazaar.

În fotografie, actrița Suits pare să țină în mână un cadou de ziua sa de naștere. Călătoria a stârnit nenumărate zvonuri legate de o posibilă cerere în căsătorie. Potrivit „The Sun”, această destinație este un loc popular în rândul cuplurilor.

O sursă regală a dezvăluit că „Harry a planificat această călătorie de mult timp. A încercat să o facă incredibil de romantică, vor merge pe bărci, vor întâlni zorii zilei pe un țărm inedit. Cine știe ce se va întâmpla când vor sta împreună și vor admira un apus de soare african”, a precizat sursa.

Precizăm că, prințul William a cerut-o în căsătorie pe Kate Middleton într-un safari african în 2010. Totuși, sursele spun că, prințul Harry ar putea fi mai puțin înclinat să-și copieze fratele mai mare și va decide să aleagă o altă locație pentru marea întrebare.

Meghan și Prințul Harry se vor bucura de o barcă închiriată, care costă circa 1000 de euro pe noapte. Vacanța va dura trei săptămâni în Africa. Cuplul va petrece trei nopți într-un safari. Vor fi într-o croazieră pe delta Okavango în speranța de a vedea hipopotami și crocodili.

„Barca va avea o cabină privată și vor putea să admire cerul cu stele pe teresa bărcii”, a recunoscut sursa, citată de Agora.md.