Actele de violență asupra lucrătorilor medicali vor fi sancționate. Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat, în ședința de astăzi, completări la Codul contravențional.

Astfel, ultragierea lucrătorului medical, adică jignirea premeditată a onoarei, demnităţii sau reputaţiei profesionale a acestuia în exerciţiul obligaţiilor de serviciu va fi sancționată cu amendă de la 500 la 1 250 de lei. De asemenea, ultragierea lucrătorului medical, însoţită de acţiuni huliganice şi vătămare corporală, va fi sancționată cu amendă de până la 7 500 de lei sau cu arest contravenţional de până la 15 zile.

Vezi și: Medicul bătut de soțul unei paciente a acordat în premieră un interviu: „Psihic este mult mai complicat”

Potrivit autorilor proiectului, aceste modificări legislative vor crea mecanisme eficiente de protejare a sănătății și drepturilor lucrătorilor medicali. Conform unor date statistice estimative, anual sunt înregistrate circa 100-120 de cazuri de diferite forme de violență asupra cadrelor medicale, inclusiv abuz verbal, psihologic și chiar fizic.

Proiectul urmează a fi examinat și dezbătut în plenul Parlamentului, notează AGORA.

Distribuie articolul: