Zeci de oameni s-au adunat astăzi în fața Catedralei „Nașterea Domnului” din Capitală pentru a-l susține pe preotul Maxim Melinti, parohul bisericii din Ghidighici. Oamenii susțin că a venit aproape 80% din populația satului pentru a-și exprima dezacordul față de decizia Mitropoliei de a-l înstrăina de la slujbe bisericești pe părinte.

La scurt timp după începerea protestului pașnic, la oameni a ieșit preotul Ghenadie Văluță, cunoscut pentru acțiunile îndreptate contra comunității LGBT. Apariția lui a stârnit mari nemulțumiri printre oameni.

Valuță a ieșit cu Biblia și cu telefonul mobil, încercând să le arate oamenilor un fragment din interviul lui Maxim Melinti. Valuță, care este președinte al organizației obștești „Pro Ortodoxia” și a s-a manifestat adesea contra comunității LGBT, a spus că ar vrea să-l ajute pe părintele Melinti.

Cuvintele sale au fost întâmpinate cu critici, iar una dintre protestatare l-a întrebat dacă în Biblie scrie ceva despre luare de mită.

Amintim că părintele Maxim Melinti a fost acuzat de „implicarea frecventă întru susținerea minorităților sodomite și promovarea manifestării comportamentelor netradiționale şi prin aceasta a păcatelor strigătoare la cer”.

„Niciodată nu mi-am exprimat opinia față de comunitatea LGBT. Există risc înalt de infectare HIV în acest grup. Mesajul meu era și rămâne mereu pașnic, binevoitor, inclusiv îndemnul la pocaință, abstinență și componente fără de risc”, a spus ulterior Melinti. Într-un interviu pentru emisiunea „Doi galbeni”, el spunea că nu poate împiedica un homosexual să intri la biserică. „Biserica este casa Domnului. După care principii să-l scanez ca să văd dacă este homosexual, liberal, creștin democrat, sărac sau bogat?”, se întreba Melinti.

*Autor video, foto: Capitolina Turculeț, stagiară Agora.md

Distribuie articolul: