Cu ocazia Zilei Drepturilor Omului cele mai remarcabile realizări în acest domeniu au fost premiate în cadrul unei ceremonii festive, organizată de Națiunile Unite. Gala Premiilor ONU în domeniul drepturilor omului a întrunit înalți oficiali, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și corpului diplomatic, organizații neguvernamentale și mass-media. Ediția din 2012 a inclus șapte premii pentru realizări importante în domeniul drepturilor omului pe parcursului anului:

Artiom Zavadovsky, membru al grupului LGBT, a fost premiat pentru curajul său în promovarea drepturilor lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor și transsexualilor (LGBT) din Moldova. Cu prețul securității personale, el a participat – uneori singur – într-un șir de evenimente publice pentru apărarea drepturilor acestui grup extrem de stigmatizat din Moldova.

În timpul discursului său, Artiom a spus cât de greu este să ai o altă orientare sexuală într-o lume homofobă şi l-a apostrofat pe Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, prezent la eveniment, de faptul că acesta nu şi-a cerut public scuze pentru faptul că i-a numit pe homosexuali persoane care „nu  sunt oameni ca şi noi”.

La fel şi Centrul de Informare „GenderDoc-M”, organizaţie din care face parte tânărul activist premiat, a luat diploma pentru activitatea sa de combatere a discriminării prin soluționarea litigiilor, pledoarie și activități de informare.

Înainte de fiecare înmânare a premiilor a fost difuzat câte un reportaj reprezentativ a grupului premiat. Vă invităm să vizionaţi unul din aceste filmuleţe, care arată cât de greu le vine persoanelor LGBT să le spună părinţilor despre orientarea lor sexuală. Reportajul a fost realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent:

Printre cei care au luat premiile ONU se numără Valeriu Căldăraru, activist rom și mediator în comunitate, a fost apreciat pentru un șir de acțiuni de combatere a discriminării și incluziune socială a persoanelor de etnie romă din Moldova. Asociația Familiilor cu Copii cu Dizabilități din Tiraspol, organizație din regiunea transnistreană, a fost premiată pentru promovarea drepturilor copiilor cu dizabilități și a familiilor acestora pe malul stâng al râului Nistru.

Ziarul Spros i Predlojenie” (SP) din Bălți a fost premiat pentru jurnalism excelent în serviciul publicului, iar Radio Europa Liberă a luat premiul pentru abordarea din perspectiva drepturilor omului, în special reflectarea reformei sectorului justiției.

Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei din raionul Ungheni a fost apreciată pentru aplicarea inovativă a drepturilor omului în practică la nivel local, axându-se pe implementarea Ghidului privind Îngrijirea Alternativă a Copilului, adoptat de către Adunarea Generală a ONU în noiembrie 2009.

Centrul de Informare „GenderDoc-M”, prima organizație de apărare a drepturilor LGBT din Moldova, a fost premiată pentru pentru activitatea sa de combatere a discriminării prin soluționarea litigiilor, pledoarie și activități de informare.

„Moldova are multe succese de celebrat în domeniul drepturilor omului”, a spus Nicola Harrington-Buhay, Coordonator Rezident ONU, în cadrul ceremoniei de premiere. „În anul curent, au fost întreprinse acțiuni de protejare a persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA și de abilitare a celor cu dizabilități intelectuale. Guvernul a adoptat un Plan de Acțiuni pentru o integrare mai bună a persoanelor de etnie romă în toate sferele vieții. Moldova a oferit adăpost refugiaților din Siria. Am fost martorii unui parteneriat activ între politicieni, oficiali publici, societatea civilă și comunități în combaterea violenței împotriva fetițelor și femeilor și protecția drepturilor copililor de a crește în familie”.

Premianții au fost selectați în baza unui proces de consultări publice, aceștia au fost evaluați de experți în domeniul drepturilor omului din țară. Printre criteriile utilizate în procesul de evaluare au fost creativitatea, perseverența, devotamentul și curajul demonstrat în promovarea drepturilor omului, precum și impactul acestor acțiuni asupra vieții oamenilor.

Gala Premiilor ONU în domeniul drepturilor omului este organizată anual de Organizația Națiunilor Unite în Moldova de Ziua Drepturilor Omului. Ediția din 2012 a fost susținută de Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), Entitatea ONU pentru Egalitatea Genurilor şi Abilitarea Femeii (UN Women), Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și Organizația Internațională pentru Migrație (IOM).

 

Distribuie articolul: