Vineri seară, am organizat, alături de partenerul general Gloria, o nouă ediție a Petrecerii în Pijamale, eveniment la care invitatele noastre au respectat un dresscode unic: pijama și papuci de cameră. Cât de cochete au fost ținutele în care s-au afișat, vedeți mai jos.

Gloria, partenerul oficial al Pijama Party, a avut grijă ca invitatele noastre să poată alege câte o pijama de model exclusiv, cu imprimeuri și culori diferite, toate confecționate din țesături naturale. În contextul petrecerii noastre, Gloria a oferit pijamale la un preț redus cu 25%.

Unele dintre invitate au ales să se diferențieze frumos prin ținutele de somn pe care o poartă de obicei: rochii mulate cu decolteuri îndrăznețe, șorturi scurte, cămăși de noapte drăgălașe, maiouri oversize, halate lejere din catifea și chiar ciorapi.

IMG_1336

Mai mult decât atât, invitatele noastre au ales să-și ia cu sine și alte accesorii potrivite pentru un somn odihnitor: ochelari de somn (măști de dormit) și jucării de pluș!

Și pentru ca să se simtă comod pe deplin, OLDCOM a oferit tuturor participantelor câte o pereche de papuci de cameră pe plac.

IMG_2022

Coincidență sau nu, dar tot vineri am celebrat și Ziua Internațională a Somnului, iar pe final de petrecere, fiecare invitată s-a ales cu câte o pernă semnată de brandul autohton Perna Mea.

Foto: Dima Iacovlev

Distribuie articolul: