Dacă se întreba cumva cineva cu ce era ocupat primarul capitalei în această după-amiază, când chișinăuienii numărau mașinile deteriorate de crengile doborâte de zăpadă, aflați că Dorin Chirtoacă a fost surprins adunând crengi în parcul Catedralei „Nașterea Domnului”.

Alexandr Cernovschii a postat pe pagina sa de Facebook un filmuleț în care îl arată pe primar adunând crengile. Tânărul nu a ezitat să îl ia la mișto pe edil.

„Mai pe scurt, băieți, l-am sunat, l-am scos afară de o ureche și iată, lucrează”, comentează internautul.

Dorin Chirtoacă a declarat pentru Deschide.md că acum este prioritar să fie deblocate toate drumurile și trotuarele, mai mult, a făcut apel la toți locuitorii capitalei să îi urmeze exemplul. Edilul de Chișinău a mai spus că a ieșit singur, dar că mai târziu i s-au alăturat alți colegi din Primărie. El a mai declarat că la ora publicării știrii se afla la o întâlnire cu o delegație franceză, dar că va reveni la strânsul crengilor. Ultimele informații arată că până la ora 14:00, la Chișinău au căzut 500 de copaci sau crengi, au fost avariate mai multe linii de curent electric și unele străzi sunt închise. Acesta este bilanțul oferit de Primăria Chișinău.

Sursa: agora.md/stiri/31192/foto–video–chirtoaca–surprins-la-strans-crengi-in-parcul-catedralei