O femeie din Africa de Sud a fost acuzată de tentativă de omor după ce s-a răzbunat pe bărbatul suspectat că a violat-o și ucis-o pe fetița ei de 5 ani tăindu-i penisul. Veronique Makwena, 23 de ani, a fost acuzată de tentativă de omor, alături de cumnata ei și de o prietenă.

Cele trei femei l-au atacat pe bărbatul suspectat că i-a ucis fiica de 5 ani, Chantelle, după care i-a aruncat trupul într-o toaletă publică, potrivit Daily Mail.

Avocatul care o reprezintă gratuit pe Veronique Makwena, după ce cazul ei a ajuns în atenția publică, nu neagă fapta, dar spune că acuzația ar trebui schimbată, pentru că viața acelui bărbat nu a fost nicio clipă în pericol, iar acum, după intervenția chirurgicală la care a fost supus, este perfect sănătos, iar funcțiile organului sexual nu au fost afectate.

Chantelle a dispărut de acasă în august, când mama ei s-a dus la magazin și a lăsat-o în grija unui prieten. Veronique a căutat-o toată noaptea. Trupul fetiței a fost descoperit a doua zi de către poliție, scrie digi24.ro.

Poliția a identificat și un suspect – un tânăr de 20 de ani, cunoscut al familiei – care, însă, nu a fost arestat, pentru că era necesară și o confirmare cu rezultatul testului ADN care urma să sosească după câteva săptămâni.

Extrem de supărată pe situație, mama a vrut să se răzbune.

Femeia a fost arestată, iar reacțiile de revoltă nu au întârziat să apară. În cazul ei s-au implicat mai multe organizații care au reușit să adune bani pentru cauțiune. În plus, s-a obținut o reanalizare a cazului ei, iar o decizie cu privire la acuzația ce va fi formulată împotriva femeii urmează să fie pronunțată în luna februarie.

Sursa: AGORA

Distribuie articolul: