Ai carte potrivită și canale diversificate de distribuție, ai parte și de o creștere sigură. Acesta este crezul  unei afa­ceri de familie ce ar putea ajunge anul acesta la 16-17 milioane de euro.

Dan și Marin Vidrașcu, originari din Republica Moldova, au creat cea mai mare editură din România. Potrivit newmoney.ro, grupul Editorial Litera, care include atât activități de editare de carte, cât și de retail, a avut anul trecut afaceri de 13 milioane de euro, în creștere cu 15% față de anul anterior.

Potrivit sursei citate, diversificarea produselor și a canalelor de distribuție au generat acest avans, care vine pe fondul creșterii generale a pieței de carte.

Piața nu este într-o formă grozavă, dar pare că, de doi ani, cel puțin nu mai scade, ci rămâne constantă“, explică Dan Vidrașcu.

Omul de afaceri estimează valoarea pieței de carte din România la aproximativ 60-80 de mili­oa­ne de euro.

Antreprenorul estimează că vânzările online generează aproximativ 15-20 de mi­li­oane de euro din valoarea pieței. Iar în cazul unui business cu cărți, explică Dan Vidrașcu, mai impor­tantă este prezența în marile magazine online, și nu neapărat site-urile proprii.

În Europa, marile edituri nici nu își folosesc site-urile decât ca instrument de promo­vare a cărților, și nu ca suport de vânzare. Și investiția necesară deschiderii unui canal de vânzare propriu este una care cântărește mult, mai ales când volumele sunt mici”, concluzionează omul de afaceri.

Sursa: Agora.md

Distribuie articolul: