Pe Alexei Luca cu siguranță îl cunoști. Noi, și nu doar, v-am povestit de multe ori despre el și proiectele sale. Un lucru este cert și trebuie să știi despre el: Alexei mănâncă arta pe pâine și trăiește pentru asta. Tânărul a reușit să transforme satul Costești, raionul Ialoveni într-o galerie în aer liber. Pereții din localitate parcă au prins viața datorită talentului și imaginației sale. 

Alexei are multe realizări și nu doar în pictură, acesta are talent și în sculptură. Ultima sa lucrarea este reproducerea sculpturii lui David de Michelangelo, care se află în incinta unui nou local ce se va deschide în Costești.

L-am provocat pe Alexei să ne mai povestească despre pasiunea sale și despre cel mai mare vis al său.

Alexei, să ne întoarcem un pic în copilărie. Vrei? Când a fost acel moment când ai înțeles că pictura va ocupa un loc primordial în viața ta?

„Dacă e să mă întorc în trecut, trebuie să încep istoria încă din clasa a patra. Atunci mi-a venit gustul de-a mă juca în culori după ce am dus un desen la școală și profesoara a văzut ceva deosebit în ceea ce fac și mi-a povestit că în raionul Ialoveni este o școală de arte, unde aș putea să merg. I-am urmat sfatul profesoarei și am mers la acea școală, acolo am avut norocul să fiu în grupă cu elevi mai mari, de la care m-am inspirat și cu care voiam să țin pasul.

Apoi a urmat un centru de creație din Costești, unde am cunoscut mai multe sfere ale artei: pictura, sculptura și artele decorative. Mergeam pe ceva care îmi plăcea enorm, ceva care mă ducea într-o lume a mea, unde puteam să îmi văd visele pe foaie. La gimnaziu stăteam mereu prin ultimile bănci, să fiu sincer n-am fost cel mai bun elev. La lecții făceam tot felul de cracaleți pe caiete.

A urmat colegiul de arte „Alexandru Plamadeală” la specialitatea „Ceramică Artistică.” Practic acesta a fost momentul care a întărit iubirea mea pentru artă. Acum pot spune că cei mai frumoși ani i-am petrecut la acest colegiu.

După a urmat „Facultatea de Arte Plastice și Design Ion Creanga”, specialitatea Grafică. Aici, în anul doi am cunoscut o sferă nouă – pictura murală, care nu avea tangență deloc cu ce studiam. Primele experimente de pictura murală au avut loc în satul meu de baștină Costești, unde până azi încerc să aduc culoare pereților cu ajutorul oamenilor frumoși ce mă ajută financiar.

După facultate deja asta a devenit o profesie datorită căreia mă pot întreține, atfel încerc să fiu un om ce dezvoltă cultura acasă.”

Să facem un exercițiu de imaginație. Dacă nu ai fi avut acest dar de a picta, cu ce crezi că te-ai fi ocupat astăzi?

„Probabil nu aș fi fost în țară. Posibil aș fi ales actoria, pe care am lăsat-o ca o pasiune ce fierbe în mine. Posibil în viitor voi încerca să îmi împlinesc acest vis.”

Cât de mult contează pentru tine părerea celor din jur?

„Contează, dar numai ce ține de domeniul artistic. Accept sfaturile și criticile. Ce ține de viața mea personal, eu sunt singurul prieten ce îmi dau sfaturi.”

Cine este cel mai mare critic al tău?

„Părinții, profesorii și colegii.”

Am observat foarte multe nuduri în picturile tale. Să nu îmi spui că ești pasionat de anatomia corpului uman că nu te cred. E ceva mai mult aici. Deci, de ce atâta goliciune în lucrările tale?

„Este un experiment pe care vreau să-l finisez. Vreau să cunosc omul și „gol”. După natura din jur, corpul uman e cel mai frumos lucru care există.”

Au existat momente când stăteai în fața pânzei albe și pur și simplu nu puteai să creezi nimic? Ce ai făcut într-un astfel de moment?

„Da, au fost uneori chiar săptămâni întregi când nu am putut face absolut nimic. Uneori ajută să apelezi la ceva ce îți poate da adrenalină: sex, rock sau puțin alcool. Pentru mine adrenalina înseamnă pasiunea pe care o am pentru motociclete.”

 Ai un idol? Sau cel puțin un pictor pe care îl admiri?

„Pentru mine viața lui Van Gogh și opera lui Gustav Klimt sunt fascinante, prin nebunia ce au trăit-o și cum au pus-o pe pânză.

Ai simțit vreodată la terminarea unei lucrari că trebuie s-o faci de la început?  Ți se întâmplă asta des și de ce?

„Da deseori. Unele lucrări au fost acoperite cu vopsea de vreo trei ori. Le făceam din nou pentru că ajungeam la un moment dat să nu îmi mai placă ceea ce am început sau erau lucrări, care întreceau măsura. Acesta este un lucru obișnuit pentru mine, sunt mereu în căutare.”

În acest moment al vieții tale care este cel mai mare vis al tău și ce ai fi dispus să faci ca acesta să devină realitate?

„Să am mai multă energie, imaginația să îmi fie mai bogată și să îmi găsesc o „muză” ce mă va însoți toată viața.”

 Se poate trăi din pictură și sculptură în Republica Moldova?

„Da, se poate doar dacă lucrezi asupra ta. Contează foarte mult cum promovezi publicului ceea ce faci. Pe mine m-a ajutat mult și voluntariatul pe care l-am făcut și cu asta vreau să mulțumesc familiei „AO Filocalia”, ei m-au ajutat enorm.”

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: