Doar 17 zile mai rămân până când Elena Gheorghe își va ține în brațe micuța, pe care deocamdată o alintă doar cu pseudonimul „Bebelinda”. Precum v-ați dat seama, vedeta a ales să nască prin sarcină planificată.

„Am parte de o sarcină ușoară, îmi dă voie să mă manifest. E foarte greu cu numele, încă ne gândim, fiecare are varianta lui. 

Eu am deja o cezariană la activ, pentru că așa m-a sfătuit medicul, așa că voi continua pe acest drum, că nu am încotro. Sunt emoții, indiferent că e naștere naturală sau cezariană. 

Eu sunt întotdeauna pe ultima sută de metri cu pregătirile, nu-mi place să le fac din timp. Am planuri multe și le voi face până când voi naște, așa că să avem sănătate. Nu sunt genul care să muncesc până la epuizare, dorm măcar o oră la amiază. Îmi doresc doar sănătate, în rest – Dumnezeu știe să șe aranjeze și să le rânduiască așa cum crede că este mai bine pentru noi”, spunea Elena, într-un interviu oferit pentru Antena Stars încă la sfârșitul primăverii.

❤️❤️❤️ @ioana_cristea @iulianurlan

A post shared by elenagheorgheofficial (@elenagheorgheofficial) on

Însărcinată în 37 de săptămâni, Elena Gheorghe continuă să sclipească și să aibă apariții îndrăznețe. Ieri, a mers la un post de televiziune de peste Prut îmbrăcată într-o rochie mini.

Naștere ușoară, Elena!

 

Foto: Instagram.com

Distribuie articolul: