Anul acesta, epidemia a anulat sărbătorile și evenimentele, pe care le așteptau cu nerăbdare, mai ales cei mici. Dar, indiferent de situația complicată, „Ziua Copiilor” a rămas o ocazie specială, când ne aducem aminte cu zâmbet și sinceritate de copilărie. 

De 1 iunie, Kaufland Moldova, alături de Asociația „The Moldova Project”, a decis să dăruiască bucurie și zâmbete la peste 250 de copii din familii social-vulnerabile din raioanele Anenii Noi, Hâncești și Criuleni. Respectând restricțiile recomandate de autoritățile responsabile, au fost organizate un șir de activități în aer liber, chiar și în curțile caselor beneficiarilor „The Moldova Project”.

De Ziua Copiilor ne leagă cele mai frumoase amintiri, iar noi, cei de la Kaufland, am decis să fim alături de cei care au cel mai mult nevoie de atenție și zâmbete, mai ales în această perioadă. Ne bucurăm, că am reușit și pe timp de pandemie să fim alături de echipa voluntarilor de la The Moldova Project pentru a aduce un pic de culoare în viața celor peste 250 de copii”, a menționat Cristina Aramă, PR Kaufland Moldova. 

Am încercat să creăm o adevărată atmosferă de sărbătoare, cu muzică pentru copii, jocuri și activități artistice, face painting, cadouri, etc. La sărbătoare au fost invitați și părinții. Ne-am străduit să creăm împreună amintiri fericite de familie și credem că ne-a reușit, în ciuda pandemiei și a timpului posomorât. La desert, micuții au avut parte  de brioșe delicioase, pregătite cu iscusință și dragoste de un grup de voluntare, care ne susțin în activitățile noastre și, prin implicare, aduc multă bucurie copiilor. Totodată, copiii au primit și cadouri speciale – jucării, produse de igienă și fructe din partea Kaufland Moldova

„Ținem să îi mulțumim echipei Kaufland Moldova pentru că au fost alături de noi. În perioada de pandemie, importanța jocului și a activităților creative nu trebuie minimizat, deoarece sunt indispensabile pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor, mai ales în contextul în care contactul copiilor din familii vulnerabile cu societatea este unul minim, iar accesul la materiale educative, practic lipsește.” a declarat Victoria Morozov, Președintele Asociației TMP

Misiunea Asociației „The Moldova Project” este să ajute familiile vulnerabile din R. Moldova prin identificarea soluțiilor pe termen lung pentru problemele cu care se confruntă aceștia, astfel încât ei să-și poată construi o viață mai sigură și independentă.

Pentru mai multe detalii accesează themoldovaproject.com

P