Într-o zi de 5 februarie, în 2015, a luat naştere proiectul Mămica Alăptează la ideea şi eforturile jurnalistei Anastasia Popescu împreună cu consultantele în alăptare Olga Gutium şi Alina Shmurun. Ulterior proiectul s-a îmbogățit cu alte trei specialiste Oxana LacoiaНаталья ЗабудскаяЛюдмила Каракальчева şi actualul manager de proiect Nata Leviţchi. Ecgipa trage linia și scoate la vedere arhivele și cifrele de activitate din acești 4 ani.

Fondatoarele proiectului, la primul seminar, aprilie 2015

„Proiectul a crescut grație partenerilor de încredere cu care avem şi am avut ocazia să lucrăm, contribuitorilor şi voluntarilor, dar şi a susținătorilor cauzei. E mult sau e puțin 4 ani pentru un proiect comunitar lansat de la zero cu forțe proprii şi entusiazm, ne întrebăm și noi”, spun reprezentantele „Mămica Alăptează”.

Echipa „Mămica Alăptează”, august 2018

În 4 ani de activitate:

  • Peste 15 000 de femei consultate on-line, la telefon sau domiciliu;
  • Aproape 4000 de participanți la seminare unice în Republica Moldova;
  • 3 seminare organizate împreună cu OMS Republica Moldova pentru cadre medicale; 
  • Voluntariat saptămânal la Institutul Mamei şi a Copilului cu consultații în alăptare pentru lăuze.
  • 4 ediții de #MarsulAlaptarii cu lansarea baloanelor albe, semn al picăturilor de lapte matern.

Marșul Alăptării, ediția a IV-a, 2018

Primul seminar „Mămica Alăptează”, aprilie 2015

Mămica Alăptează a fost primul proiect care a invitat mamele cu copii în aer liber să sărbătorească Săptămâna Mondială a Alăptării prin flashmobul „Marșul Alăptării”, sesiuni de consultări gratuite, activități la iarbă verde pentru părinți și copii și multă socializare și distracție.

La mulți ani, „Mămica Alăptează”!

Mesajele membrelor Echipei, la 4 ani ai proiectului: