Și maturii îl așteaptă pe Moș Nicolae! Da, da… doar că nu cu bomboane, ci cu lecturi bune. Vineri, 7 decembrie, Moș Nicolae vă pune în cizme cărțile Cartier la jumătate de preț în Librăriile Cartier din Chișinău (Librăria din Centru, bdul Ștefan cel Mare nr. 126 și Librăria din Hol, str. București nr. 68). Vestea cea bună este că vei avea timp să-ți alegi darul. Librăriile vor avea un program special: de la ora 9.00 până la ora 21.00.

“Autorii și redactorii Cartier Vă vor ajuta să alegeți cărțile bune, să faceți economii pentru alte dichisuri, vor oferi autografe”, ne-au asigurat cei de la Cartier.

Printre cărțile lui Moș Niculae sunt și cele mai proaspete “Cele Mai Frumoase Cărți din România” (premiile au fost decernate la București pe 3 decembrie crt):

  • Ooooo poveste de iubire de Victoria Pătrașcu cu ilustrații de Veronica Neacșu (Cartier Codobelc);
  • Regele Piticuț de Radu Vancu cu ilustrații de Irina Dobrescu (Cartier codobelc);
  • Catrina și Marele Domn-Somn de Alina Purcaru cu ilustrații de Mihaela Paraschivu.

Librarii cu vechime de la Cartier ne recomandă din oficiu și fără regrete pentru dvs, doar câteva titluri:

  • Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin de Angela Brașoveanu & Roman Rybaleov (colecția C(art)ier),
  • Dificila Unire de Alberto Basciani (colecția Cartier istoric),
  • Numele tău de Grigore Vieru (colecția Cartier de colecție),
  • Acolo unde curg rârui de lapte și miere de Vladimir Lorcenkov (colecția Biblioteca deschisă),
  • Ultima amantă a lui Cioran de Constantin Cheianu (colecția Rotonda),
  • Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac (colecția Cartier popular),
  • Călătoria lui Medilo de Ioana Nicolaie (colecția Cartier codobelc).

“Sunt peste 300 de titluri de carte pentru copii, beletristică contemporană și clasică, carte pentru adolescenți, carte de artă, carte de istorie și antropologie, poezie clasică și contemporană, care pot face cu cinste o bună bibliotecă sau un cadou pentru sărbătorile de iarnă. Iar această frumoasă tradiție a ajuns la a șaptea ediție”, ne-au mai spus librarii Cartier.

*Cărțile se vor vinde în limita stocului disponibil.

*Editura Cartier lucrează de câțiva ani doar cu tiraje scurte. Din respect pentru natură. Și pentru viitorul copiilor noștri.

!!! În decembrie Librăriile Cartier vând toate cărțile cu o reducere de 10 la sută. Sunt cărți Humanitas, Trei, Polirom, Curtea Veche, Rao, Nemira, Girasol, Flamingo. Peste 20 de mii de titluri.

Moș Niculae vine la fiecare. Doar să dorești.

Distribuie articolul: