După ce O-Zone s-a reunit pentru două concerte organizate la Chișinău și București pe 9 mai, Dan Bălan a stârnit suspans cu teaserul unui nou videoclip. Ieri, clipul a ajuns deja pe YouTube, chiar dacă lansarea sa oficială așa și nu a avut loc încă.

Clipul pentru piesa în limba engleză „Hold On Love” a apărut încă de ieri pe canalul de YouTube al unui oarecare utilizator LeON, iar până azi a reușit să adune doar câteva zeci de vizualizări, din simplul motiv că a fost preluat.

Și de această dată Dan a colaborat cu celebrul regizor Alan Badoev, iar în noul videoclip, artistul apare parcă în rolul unui star de cinema – a unui tip cu viață nocturnă, urbană și stârnit de pasiune.

Muzica piesei este semnată de către Dan Bălan, iar la versuri, acesta a fost ajutat de către compozitorul Corey Gibson, care a mai colaborat și în trecut cu artistul basarbean.

Până vine lansarea oficială, să ne delectăm cu versiunea neoficială, ajunsă deja pe YouTube:

Foto: captură video

Distribuie articolul: