Cine nu-și dorește să fie Prințesă, să poarte ținute spectaculoase și bijuterii prețioase? Însă statutul regal nu presupune doar atât, ci și un set de reguli de la care Kate Middleton, Regina Marii Britanii și, mai nou, Meghan Markle nu trebuie să se abată. Iată care sunt!


1.Poșeta are un rol bine stabilit

Kate poartă, de cele mai multe ori, un clutch, care nu poate avea decât două roluri – să fie poziționată pe lateralul corpului, ținută cu o singură mână, sau în fața, ținută cu două mâini. Când poartă clutch, soția Prințului William transmite lumii mesajul că nu va da mâna cu fanii și nici nu va semna autografe. În cazul Reginei, lucrurile sunt puțin mai complicate. Dacă își mută geanta de pe brațul stâng pe cel drept, își dorește ca discuția să se încheie. Dacă își pune poșeta pe masă, e semn că în cinci minute cina sau prânzul respectiv va lua sfârșit. Iar Lady Diana își ținea poșeta la piept atunci când ieșea din mașină, pentru ca fotografii să nu îi surprindă decolteul.

2.Femeile nu poartă blană

Asta s-a stabilit în 1137, de către Edward al III-lea, care a interzis să se poarte blană la Curte, și tradiția se respectă și-n ziua de astăzi. Până și Regina Marii Britanii a fost văzută doar de câteva ori, în toată viața ei, purtând blană. Și atunci se poate spune că a încălcat tradiția. Chiar și Ducesa Kate Middleton s-a afișat, la ski, cu niște mănuși cu puțină blană pe dinăuntru.

3.Fără picioare încrucișate

Când stau pe scaun, femeile regale trebuie să își imagineze că există un ou între spatele lor și spătarul scaunului, iar, atunci când poartă rochie sau fustă deasupra genunchiului, nu se pot așeza oricum. De fapt, nu își pot încrucișa deloc picioarele, pentru a nu risca nicio… surpriză. Astfel, se stă cu picioarele lipite, pe diagonală.

4.Cum se bea ceaiul

Trebuie băut din același loc de fiecare dată, pentru a evita murdărirea ceșcuței cu ruj, degetele trebuie ținute astfel încât să sprijine cât mai ferm, dar delicat în același timp, ceașca, niciun deget nu depășește dimensiunea ceșcuței. Șervețelul se pune în poală, dar numai după ce și-l pune și gazda. Lucru care se întâmplă imediat ce se așază. Te ștergi la gură cu el foarte discret și numai într-o manieră astfel încât nicio pată de ruj să nu fie vizibilă și nicio firimitură să nu cadă pe haine.

Sursa

Distribuie articolul: