Pastila concepută ce cercetători ar reuși să prevină sarcinile nedorite, luată doar o dată la o lună. Pastila dezvoltată a fost până acum testată doar pe porci, potrivit Hotnews.ro.

Pilula concepută de cercetători este din gelatină și conține șase structuri polimerice în formă de stea care stau în stomac cel puțin trei săptămâni, eliberând hormoni care blochează conceperea sarcinii. Oamenii de știință sunt de părere că pastila va putea să prevină sarcinile cauzate de erorile zilnice.

Este pentru prima oară când această echipă de cercetători a făcut studii în zona contraceptivelor.

Aceștia au mai încercat în trecut să realizeze pastile care să combată malaria sau HIV. Experții sunt de părere că studiul va reuși să lărgească gama de opțiuni pe care femeile o au în ceea ce privește metodele contraceptive. Profesorul Robert Langer, coautor al studiului, are în plan chiar o extindere a duratei în care o astfel de pastilă are efect. El ar dori realizarea unei pastile care să trateze bolile mintale, deci cu o acțiune aproape permanentă a pastilei.

Studiul pe porci a urmărit testarea nivelului de hormoni secretați pe parcursul unei luni la porcii cărora li s-a administrat o pilulă zilnică și la cei cărora li s-a administrat noua pilulă lunar. Rezultat a fost unul convingător: pastila lunară a secretat hormoni pe tot parcursul lunii.

Cercetările precedente au concluzionat că cel puțin 50% dintre femeile care folosesc pilule contraceptive zilnice, uită să ia cel puțin o doză. Astfel, la un moment dat al lunii viitoare, ele vor fi expuse pericolului unei sarcini nedorite. Dacă această nouă pilulă va fi testată cu succes pe oameni, femeile ar putea fi protejate chiar și luând acea doză doar o dată pe lună.

Sursa: Hotnews.ro.

Distribuie articolul: