La 7 Iunie, toți părinții și copiii sunt invitați la un eveniment extraordinar, organizat de clubul GoMama, care va avea loc în Parcul Dendrarium, de la 10:00 la 18:00.

GoMama! este o sărbătoare pentru întreaga familie, creată de către Mame pentru Dumneavoastră; un eveniment pentru părinții activi și conștienți, care își doresc să petreacă timpul vesel și productiv cu copiii săi! La fel și pentru cuplurile care abia se află la etapa de planificare sau deja așteapta un copil!

Scopul nostru este să motivam, să promovăm și să încurajăm mamele cu idei și inițiative frumoase. Este platforma prin intermediul căreia toate mamele active, care au idei creative și entuziasm, pot spune lumii întregi despre succesul lor, astfel motivându-le și pe altele să le urmeze calea.

Fiecare oaspete al evenimentului nostru (de la mic la mare) va avea posibilitatea să-și petreacă timpul pe propriul plac:

  • pe parcursul zilei, în Zona Educativă, cei mai buni psihologi și specialisti de copii vor împărtăși propriile experiențe și vor oferi sfaturi utile la cele mai actuale teme.
  • copiii Dumneavoastră se vor bucura de Zona Distractivă, unde vor fi organizate numeroase scenete, dansuri, ateliere, jocuri și concursuri cu premii de valoare.
  • veți face cunoștință cu Baby-Yoga și chiar veți avea posibilitatea să o testați cu copiii pe loc!
  • mămicile sunt invitate la un Makeover oferit de profesioniștii noștri de make-up și la o ședință foto profesionala cu cei dragi
  • veți participa la iarmarocul nostru ecologic Creative Shop cu o varietate de creații și produse hand-made, ce imbină talentele mamelor în crearea unor produse unice și pline de personalitate. Oricine poate participa și expune lucrările sale la acest iarmaroc, vă așteptăm cu drag!
  • veți face cunoștință și cu alți părinți ai căror viziuni le împărtășiti și veți avea posibilitatea să oferiți /cereți sfaturi
  • și dacă tot e weekend, să nu uităm de odihnă și relaxare, pentru care pregătim o zonă separată, amenajată cu toate cele necesare pentru confortul Dumneavoastră;
  • și pentru că nu există sărbătoare fără dulciuri, vom savura împreună gustări delicioase și sănătoase, pregătite de mame cu multă dragoste!!!

Cu siguranță, vom reuși să demonstrăm că viața cu adevărat abia începe după nașterea copilului! Vă veți convinge că o mamă mai poate fi interesată și  de modă, și de frumusețe, poate organiza coconade și chiar conduce o afacere!

Mai multe informații referitor la eveniment, găsiți pe pagina de Facebook GoMama!

Deci, Go Mama!

Data: 7 Iunie

Ora: 10.00- 18.00

Locația: Poienița mare, Parcul Dendrarium

Organizatorii: Evghenia Ionel, Irina și Ecaterina Demcencov

Vă garantăm o dispoziție extraordinară! Ziua de 7 Iunie va rămâne în memoria tuturor pentru mult timp înainte!

Distribuie articolul: