Preotul român Constantin Necula găsește de fiecare dată cheia pentru sufletul fiecărui creștin. În prag de Postul Paștelui sau Postul Mare, părintele a ținut să mărturisească, într-un scurt interviu pentru Agerpres, ce ar trebui să însemne în realitate postul și cât de important este să trecem până la urmă acest „exercițiu al smereniei”.

Postul nu este vegan, în modul vegan al acțiunii. Dincolo de a nu mânca și a nu bea înseamnă totuși a te așeza în liniștea Lui Dumnezeu și, nu în ultimul rând, Postul nu este o obligație de serviciu.

Este o bucurie, un mod al Lui Dumnezeu de a se face cunoscut oamenilor și de a-i ajuta pe oameni să înțeleagă adevăratul ritm al vieții. Una dintre propunerile pe care le putem face în timpul Postului este să vorbim mai puțin, să muncim mai atent, să ne iubim mai cu grijă, să fim mai atenți la ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit, pentru că până la urmă, nu vine totul chiar din construcția financiară și materială a lumii, ci și din partea morală a lumii.

Trebuie să fim atenți să nu facem obsesie din a nu mânca și nici din a mânca, ci să învățăm să trăim într-un echilibru, așa cum ne îngăduie Dumnezeu. Sunt convins că de exemplu, cei care au muncit foarte grele pe șantier sau în alte condiții de genul acesta, au micile lor legări dumnezeiești. Nu cred că Hristos stă cu o carte de rețete să controleze ce mănâncă oamenii, dar răstignirea Mântuitorului ne obligă la un pic de mai multă atenție și ăsta ar trebui să fie principalul scop al Postului: noi nu mâncăm doar pentru ca să ne împărtășim, pentru ca să putem mânca în Noaptea de Înviere trupul și sângele Mântuitorului Hristos.

Pentru mine, Postul Paştelui înseamnă foarte mult, pentru că mă ajută să-mi întăresc relația o dată în plus cu toți credincioșii, pentru că vezi sute de oameni în Postul Mare, spovedești. Chiar tu, ca preot, te reașezi în normalitatea preoției tale. Postul este un exercițiu pe care, de fapt, îl avem tot timpul, pentru că niciodată nu trebuie să mâncăm pe săturate, niciodată nu trebuie să facem niciun abuz. Cred că a posti înseamnă a refuza să te prostești.

Cine a zis că e ușor? Este o operație pe conștiință deschisă, pentru că dincolo de aceasta, postul înseamnă spovedanie, așezarea conștiinței tale dinaintea conștiinței Lui Dumnezeu nu că în alt timp decât postul nu trebuie să fie așa, ci o dată în plus – o reactivare a celulei duhovnicești a fiecărui organism uman.

În Post, putem fi mai încercați dacă nu suntem atenți și dacă facem din Post – un fel de drapel în vânt, desfășurat din când în când spectacular. Postul nu e nimic spectaculos, e o chestiune de exercițiu al smereniei și orice încercare se vindecă cu dezîncercarea, pentru că de la Dumnezeu vin toate și spre Dumnezeu se îndreaptă toate. Sfatul meu prietenesc este să încercați de fiecare dată să postiți alături de rugăciunile unui duhovnic cu nădejdea în Dumnezeu și niciodată socotind-o ca pe o sarcină de serviciu”, spune Constantin Necula, în interviu.

Foto: captură video YouTube

Video: AGERPRES