Aseară postul de televiziune Busuioc TV a oferit o surpriză iubitorilor de muzică ușoară și populară. Liliana Prado alături de cei patru copii au fost protagoniștii principali care au susținut un concert la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”. Interpreta și-a invitat colegii de breaslă pentru ale împărtăși care este „Formula ideală” a fericirii în familie.

Multe vedete îndrăgite i-au fost Lilianei și familiei ei alături. Artiștii au încercat să impresioneze prin prestanța scenică, dar și prin alegerile vestimentare.

Protagonista principală a serii, Liliana Prado Cazac a optat pentru mai multe ținute, una dintre ele a fost o rochie de tip baby doll, roz și cu aplicații strălucitoare, iar cea de-a doua într-o culoare de roz bonbon și cu un frumos decolteu.

Doinița Gherman a fost o adevărată surpriză la evenimentul de ieri seară. Interpreta a avut o rochie din inspirația portului popular, dar stilizată și în mai multe culori. La capitolul coafură, Doinița a spart gheața cu o perucă în mai multe nuanțe, care se potrivește perfect cu personalitatea debordantă a Doiniței.

Adriana Ochișanu, Lenuța Gheorghiță și Anisoara Puică au ales rochii elegante și lungi. Adriana s-a deosebit prin rochia de inspirație etno.

Tatiana Heghea a fost cea care a prezentat concertul, iar cu această ocazie interpreta a ales o rochie spectaculoasă, roșie și lungă.

Vitalie Dani a fost o prezență elegantă și plină de șarm, așa cum deja ne-a obișnuit.

Adi a ales o pereche de pantaloni clasici negri și o ie.

Care este ținuta voastră preferată?

 

Distribuie articolul: