Copiii cu vârsta până la zece ani pot fi însoțiți de părinți atunci când sunt internați la spital. Mai devreme, pe rețelele de socializare au apărut mai multe informații potrivit cărora în unele spitale din țară copiii ar fi fost obligați să fie internați fără unul dintre părinți. AGORA a contactat Ombudsmanul copilului, Maia Bănărescu, care a explicat că deși legislația Republicii Moldova nu indică termeni exacți până când cei mici pot fi însoțiți în perioada de internare de părinți, legea face, totuși, analogie cu vârsta copilului pentru care se acordă concediu medical.

„Până la vârsta de 10 ani părinții sunt în drept să solicite internarea împreună cu copilul. Norma legală care indica vârsta de 3 ani nu mai este în vigoare. Sigur că depinde și de copil. În cazul în care acesta este de sine statator și se descurcă singur sau din anumite motive nu dorește să fie însoțit de cineva dintre adulți, părinții pot beneficia de concediul medical fară a fi internați”, explică avocata copilului, Maia Bănărescu.

Chiar și așa, Ombudsmanul copilului precizează că orice caz trebuie abordat individual:

„Există diferite situații. De exemplu, când nu este necesară prezența adultului 24/24 de ore sau pe timp de noapte. Sunt cazuri când  spitalul nu are condițiile necesare sau este supra-aglomerat din cauza unor epidemii, etc”.

Mai mult, Maia Bănărescu adaugă că există cazuri când părinții își pot însoți copiii, în perioada de internare la spital, chiar și până la vârsta de 18 ani.

„În cazul în care copilul nu poate să se îngrijească singur din diferite motive vitale, fie că este în stare gravă sau are o dizabilitate”, spune Ombdsmanul copilului.

Totodată, Maia Bănărescu subliniază că este important ca părinții sau reprezentanții legali ai copilului  să fie informați și să li se solicite acordul asupra intervențiilor medicale, tratamente, analize, testelor, iar copiii trebuie să fie informați în funcție de vârsta pe care o au.

„Părinții/reprezetanții legali nu pot refuza tratamentul sau orice altă intervenție medicală nejustificat, în special când se pune în pericol viața copilului. În astfel de situații părinții sunt înlăturați de la luarea deciziei și se acționează în interesul superior al copilului. Părintele/reprezentantul legali poate fi atras la răspundere contravențională și penală, în funcție de gravitatea acțiunii sale”, a declarat Bănărescu.

Avocatul Poporului a adăugată că  în prezent, în situația de epidemie, părinții care  refuză să le facă celor mici testul la virusul COVID 19 sunt trași la răspundere.

În aceeași ordine de idei, psihologii sunt de părere că impunerea copiilor mici să rămână la spital fără unul dintre părinți ar putea avea efecte negative asupra stării psihologice a acestora.

„Acesta poate fi un factor traumatizant, grav, care îi poate afecta atât starea fizică cât și psihică pe termen lung”, a scris pe pagina sa de Facebook psihiloga Cezara Dilevschi.

Precizăm că, recent, pe rețelele de socializare a apărut o informație potrivit căreia un copil în vârstă de șase ani ar fi fost obligat să rămână singur la spitalul de Boli Infecțioase.

Anterior, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului se declara îngrjorat de numărul mare de copii infectați cu virusul COVID-19. Acesta  a solicitat responsabilizarea adulților care au în supraveghere copii și a atenționat autoritățile să depună toate eforturile pentru a le oferi copiilor cele mai calitative servicii și îngrijiri medicale, condiții, alimentație adecvată dar și  asistență psihologică.

Potrivit ultimelor date oferite de Ministerul Sănătății, în prezent 80 copii sunt infectați cu noul coronavirus. Starea lor de sănătate este de gravitate medie și satisfăcătoare.

Sursa: AGORA