Are braţele deschise pentru fiecare copil care vine la grădiniţă. Mai mult decât atât, de mai bine de zece ani îi întâlneşte cu o îmbrăţişare în fiecare dimineaţă. Oxana Zgardan a educat generaţii de copii ghidată fiind de dragostea pe care le-o poartă necondiţionat. „Să-mi fi spus cineva ca am să lucrez atâţia ani educatoare, făceam moarte de om.”

Deşi recunoaşte că, din anul 2000 încoace, copiii sunt principala ei sursă de energie, Oxana Zgardan ne mărturiseşte că iniţial nu la asta visa. „Visul meu a fost să devin profesoară de matematică. Îmi plăceau cifrele şi vroiam să fac o carieră din asta. Nu însă şi mama mea, care, lucrând toată viaţa vânzătoare, îşi dorea nespus de mult ca una din fiicele sale să fie educatoare. Iată de ce, atunci când am mers să depunem actele la Colegiul pedagogic, mama mi-a jucat o festă şi m-a înscris la pedagogie preşcolară. Pe mine, însă, m-a asigurat că am depus la specialitatea pe care mi-o doream eu şi că la absolvire voi fi profesoară de matematică. Abia în anul doi mi-am dat seama de şmecheria mamei şi am spus că renunţ. Mama, însă, m-a convins să-mi continui studiile. Astfel am absolvit colegiul fiind una din acei cinci studenţi care au primit îndreptare de lucru la Chişinău. „

„Luaţi loc, domnişoara Oxana”

Îşi aminteşte cu drag de prima promoţie de copii şi le-a memorat fiecaruia vocea şi privirea. Îi recunoaşte peste ani, deşi nu mai sunt copiii de care se ocupa. „Mă bucur enorm atunci când sunt recunoscută de discipolii mei pe stradă. Mi s-a întâmplat într-o zi în microbuz. Un tânăr mi-a oferit locul spunând: „ luaţi loc, domnişoara Oxana”. I-am recunoscut vocea şi privirea. Era un baieţel din prima promoţie de copii, care acum este în clasa a 11-a.”

„Îmi place când un pici de trei ani mă pune la punct”

„Copiii se deosebesc mult de la o generaţie la alta. Copiii de azi îşi permit chiar şi să te pună la punct, lucru care îmi place foarte mult. Uneori te tratează de la egal la egal şi asta îmi pare un lucru bun. Mie nu îmi este ruşine să recunosc în faţa unui copil că nu ştiu anumite lucruri. Acest lucru le sporeşte încrederea sine. Ţin minte că am umblat şi cu ochiul vânăt deoarece un copil m-a lovit cu un cub. Alteori, pun întrebări deocheate la care trebuie să găseşti un răspuns plauzibil”.

„De ce eşti educatoarea mea şi nu mama?”

„Cea mai dificilă întrebare care mi-a fost adresată vreodată a fost cea a unei fetiţe. M-a întrebat de ce eu nu sunt mama ei. Ea trăia numai cu tatăl care o creştea de la trei luni. Venind la grădiniţă s-a ataşat foarte mult de mine, încât îmi spunea „mama”. Îmi tot zicea că în loc să fiu educatoarea ei, mai bine i-aş fi mamă.”

Copii de vedete şi părinţi dificili

Oleg Efrim, Iurie Ciocan, Nata Albot, Aura sau Victor Micuşa sunt doar câteva dintre persoanele publice care şi-au încredinţat copiii Oxanei Zgardan. „Am educat mai mulţi copii de miniştri, judecători, prezentatori TV sau interpreţi. Copiii de vedete sunt diferiţi de ceilalţi prin comportament şi atitudine. Unii sunt educaţi foarte bine şi îi tratează pe colegii lor la egal, alţii, însă, cred că ei sunt cu un cap mai sus decât ceilalţi. Eu încerc să îi temperez, dar nu îmi reuşeşte întotdeauna. Şi asta pentru că în familie lor li se impune o anumită poziţie. Am avut în grupă un copil al unui funcţionar de la primărie care spunea: „Bunelul meu lucrează la primărie, deci eu am voie”. Am avut şi părinţi dificili. Asta, însă, nu mă împiedică să mă port frumos cu copilul. El nu este vinovat de ceea ce sunt parinţii lui.”

Despre corupţia în grădiniţă şi banii proprii investiţi în mobilier

„Toţi spun că există corupţie în instituţiile preşcolare. Eu cred, însă, că banii pe care îi dau părinţii sub formă de donaţie nu se duc pe vânt. Tot ce fac pentru grădiniţă, fac pentru copiii lor. Or, în mai bine de zece ani de când lucrez la grădiniţă, din partea statului nu am primit decât două calorifere în grupă. Se mai întâmplă însă şi invers, când nu doar părinţii cumpără bunuri pentru grădiniţă. Eu, de exemplu, mi-am investit banii pentru concediu în mobilă la grădiniţă fără să cer ceva părinţilor sau administraţiei.

„Nu pot trai fără ei”

Mulţi părinţi, atunci când vin să-şi ia odraslele acasă, mă întreabă de unde am atâta răbdare şi putere să lucrez cu atâţia copii odata. Le spun simplu: pentru că îi iubesc şi nu pot trăi fără ei. Fiecare copil este o personalitate, iar dacă vrei să îl dispui, trebuie să îi treci prin inimă. Eu cunosc sufletul, caracterul şi necesităţile copilului după ochi. Mă încarc cu energie pozitivă de la ei. Se spune că eşti tânăr atâta timp cât lucrezi cu copiii, iar mie îmi place să fiu veşnic tânără”.

Distribuie articolul: