Olesea Ioniță este deja de ani buni designerul moldovean care îi îmbracă pe italieni. După o Facultate de Cibernetică, absolvită la Chișinău, inima a chemat-o spre Italia, unde s-a specializat în modelistică industrială și merciologie textilă. Din 2013, este fondatoarea și fashion designerul mărcii Amrita Kids - o linie de haine pentru copii și mame, al cărei principiu este etica: respectul față de umanitate și natură. Astăzi, creațiile sale din fibră de cânepă, bambus și urzică se vând în farmaciile din nodul Italiei - o performanță nemaiîntâlnită în industria modei. Am vorbit cu Olesea despre aceste valori, dar și despre participarea echipei sale la Torino Fashion Week, cu o colecție impresionantă. Ce ne-a dezvăluit, vedeți mai jos.

Școala pe care am absolvit-o și activitatea mea de acum sunt două lumi paralele, pentru că eu am învățat în Italia modelistica industrială și am muncit ca și responsabilă de proiect în multe industrii din Nordul Italiei, din Torino și zona acestui oraș. Amrita Kids se deosebește enorm de modelistica industrială. După școală, nu avusem nicio intenție să îmi lansez un brand, nu aveam nici cea mai mică intenție să îmi folosesc numele.

20217449_719498151585330_2144908823_nMi-a plăcut mereu partea tehnică a modei și zilnic am depus mult efort în a mă specializa în tot ceea ce stă în spatele modei, în backstage-ul prezentărilor de modă. Asta e chestia care mă fascinează cel mai mult, de aceea am investit mult în persoana mea, în calificarea mea, cu eforturi supranaturale deseori. De multe ori am șters și am făcut totul de la început, pentru că desenul tehnic e foarte complex. Între lumea modei și industria hainelor este o mare diferență. O piesă vestimentară merită să se numească „de design” dacă e creată precum arhitectura: are construcție, bază inovativă, o picătură de extraordinar în interiorul său.

Am ajuns să fiu parte din asociații specializate, menirea cărora e să unească breasla care muncește în spatele modei. Dar mi-am dorit să fac o schimbare: să aduc percepțiile de la consumism, la moda etică, să schimb modul consumatorilor de a vedea moda. Mi-am cumulat dorința cu ceea ce înseamnă viitorul societății, așa că din 2002 și până în 2010 am fost studentă și am lucrat la Studio di Moda & Ricerca. Din 2010, am început să fac parte din Asociația CNA (Camera Națională Artigiani din Italia).

Între timp, mentalitatea mea din Moldova, despre conceptul de a cumpăra haine, s-a schimbat. Aici am găsit un mod complet divers de a vedea hainele, un mod care nu este „al meu”, iar integrarea mea ajunge până la un nivel la care am un refuz total pentru „consumul” hainelor. Dar refuzul meu vine din cunoștința a ceea ce stă în spatele industriei modei, dar și din sensibilitatea personală. Se știe că hainele produse pentru țările în curs de dezvoltare încalcă Drepturile Omului, ca să nu ne oprim la Drepturile Copiilor care lucrează în industria textilă. Eu refuz să accept asemenea tip de haine.

În 2013, am hotărât ca, așa cum a zis Gandhi, să fiu schimbarea pe care voiam să o văd în lume. Amrita Kids nu este un brand, nu are o etichetă, este o filosofie de viață (a mea) pe care am hotărât să o aduc și în lucrul meu. Este un parcurs fără o anumită destinație și fiecare persoană cu care discut cordial nu este un client pentru mine, este o persoană pe care am reușit să o sensibilizez cu moda etică.

20197149_719488008253011_1634100138_n

Moda Etică e un concept larg, pe care îl dezvolt de foarte mulți ani. Am început asta încă de pe atunci când lucram în industria textilă și îl dezvoltam uneori cu mari suferințe. Amrita Kids este moda etică pentru copii, altfel zis green style, moda ecologică și nu BIO. Cea BIO oricum rămâne în sfera de egoism. Eu folosesc bumbac BIO, dar nu-l promovez la nivelul la care o fac cu bambusul, cânepa, urzica și alte țesături care fac și bine planetei și nu doar bine corpului nostru. Asta este filosofia Amrita Kids: îmi fac bine mie și fac bine mediului înconjurător.

20217331_719491138252698_12039156_n

20271883_719497861585359_24032710_nAstăzi, Amrita Kids se vinde în 8 orașe din nordul Italiei, doar în farmacii, unde se află o capsulă mică din colecție, iar asta pentru că răspunde la exigențele de bază ale unei farmacii: oferă o soluție necesară mamelor. Țesăturile sunt anti-microbiene, permit respirația și nu însoțesc niciun tip de alergie. A fost foarte simplu să promovăm această colecție în farmacii, pentru că am sensibilizat medicii. În spitale deja se poartă țesături din bambus, care nu creează alergii. Medicii știu de acest lucru, astfel că a fost simplu să creăm o rețea comercială în farmacii.

Este pentru prima dată când moda se vinde în farmacie. Hainele noastre au dovada științifică a faptului că ajută la bunăstarea corpului. Nu vorbim de un efect psiho-fizic. Utilizarea cânepei, apropo, a reușit după un drum foarte lung, această plantă fiind interzisă spre cultivare în Italia, preț de mai mulți ani.

Target-ul Amrita Kids sunt persoanele care au exigențe de fibre non-alergice și anti-microbiene. Următoarele sunt persoanele 100% vegane. Amrita Kids este o linie 100% vegană, promovată și într-o Asociație de Vegani.

farmacie

La Torino Fashion am participat din multe motive. Primul e că fac parte din Federazione Moda Italia, de la Torino. A fost o zi dedicată modei create la Torino. După atâția ani dedicați, nu puteam să nu particip și sunt foarte mulțumită că am făcut-o. În program au fost incluși 63 de designeri din 25 de țări, existând spațiu pentru toate tipurile de modă: islamică; tipic italiană; ethic fashion. Colecția pe care am adus-o pe podium a fost una studiată cu precizie. Am aplicat toate regulile pentru a ajunge la inimile potențialilor clienți. Am vrut să fascinăm cu moda etică. Am folosit doar coloranții proveniți din fructe, iar prețurile pentru aceștia încă sunt foarte mari. Din cauza aceasta am utilizat doar două culori și deja nuanțele naturale ale fibrelor. Acest lucru ne-a limitat, dar am reușit să sensibilizăm cu mame. copii și bebeluși desculți.

20206357_719067094961769_1443049396_nColecția prezentată la Torină abordează sezonul de Primăvară-Vară 2018. Am încercat să anticipăm tendințele anului viitor și am colaborat cu o pictoriță rusă care acum este iconografă la Torino. Am implicat-o în colecție și am creat câteva haine pictate cu mâna. Restul sunt creații din fibră ecologică, pentru a promova moda etică și reciclarea țesăturilor. Avem piese care reutilizează pânza bărcilor, discuri de vinil din anii ’30-’50. Un model care acum e mamă a doi copii, a acceptat să defileze și să alăpteze pe podium, promovând ideea că Pământul nu este o moștenire, ci un împrumut oferit copiilor noștri.

La capitolul promovarea Amrita Kids în RM, suntem la început. Primele haine s-au făcut în 18 ianuarie 2016, încă nu m-am gândit să vin cu o propunere eco-sustenabilă pentru piața autohtonă, dar sunt în legătură cu mulți designeri de acasă și am mare încredere în ei. Cât despre întoarcerea mea la Chișinău, nu cred că este necesară. Designerii din țară sunt capabili și foarte descurcăreți. Cu privire la activitatea mea de merceolog, văd în RM un potențial producător de cânepă. În țara noastră condițiile meteo ar fi optime pentru cultivarea acestei fibre. Ar apărea noi locuri de muncă, am avea o dinamică ecologică în industrie, sănătate și economie. Cânepa este o fibră a viitorului, se va vorbi tot mai mult despre ea.

20217414_719497301585415_1260731345_n

În Moldova, ar fi real de schimbat principiul fundamental al industriei textile: cum se construiește țesătura și cât de sensibili sunt creatorii la ecologie. Asta m-ar interesa să promovez în RM și fac acum în Italia. Unii dintre clienții principali ai liniei Amrita Kids sunt tinerii care au mare încredere în viitor, care caută alternative în modă, care vor etică și nu etichetă/o haină de tendință. M-a surprins să aflu că mulți dintre tinerii care cumpără, de fapt caută cadouri. Asta înseamnă că vor să schimbe ceva, că au intenții pozitive și merg ca să cumpere produse bio, prietenoase mediului și care au o etică particulară.

page

Pentru mine, 2017 a fost și este un an foarte important, cu foarte multe realizări, una dintre care este certificarea produsului 100% italian. Mă simt onorată că sunt din Republica Moldova și sunt integrată sută la sută pe teritoriul italian. În zona orașului Torino sunt 3800 de mici înreprinzători din industria textilă. Tot în acest an, a fost publicată o carte cu 21 de firme, dintre care doar două sunt producătoare pentru copii. Una dintre ele este Amrita Kids. Acesta este un succes important pentru mine. E un semn încurajator că mă aflu pe drumul corect. Din martie, Amrita Kids se va vinde și în Sudul Africii.”

Amrita Kids – Torino Fashion Week 30/06/2017Anteprima Collezione Amrita Kids “Me & Mini Me” 2018.
Video realizzato da Maofilm Studio.
Grazie a tutti, in particolar modo ai nostri mini-models che sono stati fantastici!

Posted by Amrita Kids on 17 Iulie 2017

Foto: Arhiva personală, Amrita Kids