Sărbătorile de iarnă, sunt cele mai magice și neordinare sărbători. Iar o dată cu Sărbătorirea Crăciunului pe stil vechi, s-ar părea că acestea s-au încheiat. Însă unele vinării din țară au decis să continue celebrarea Noului An prin organizarea unor evenimente tematice, în cadrul cărora se vor îmbina frumos tradițiile străvechi de Anul Nou și cultura vinului moldovenesc.

Gerar Fest la Mileștii Mici

Urături şi colinde vor răsuna pe 20 ianuarie la Vinăria Mileștii Mici, în cadrul festivalului Gerar Fest. Obiceiuri de iarnă de sute de ani din Nordul, Sudul și Centrul Moldovei vor fi readuse în scenă. Numeroase colective din toate colțurile țării, deghizați în urși, căluți şi capre, vor reînvia tradiția populară a sărbătorilor de iarnă  – Steaua, Colinde, Malanka, Plugușorul, Sorcova ș.a.

Oaspeții evenimentului vor participa la o excursie prin celebrele galerii subterane, unde este păstrată cea mai numeroasă colecție de vinuri din lume, inclusă în cartea Recordurilor Guinnes. La fel se vor delecta cu bucate tradiționale din toate regiunile Moldovei. Și desigur, vor degusta câteva tipuri izvar, pregătit după rețete autentice. Iar după degustare, vor fi invitați să voteze pentru cea mai bună rețetă de izvar. În cadrul evenimentului va fi organizat un târg tradițional de obiecte de artizanat.

Biletul la eveniment costă 150 lei, și include excursia prin galeriile subterane, degustarea de izvar și transport tur-retur din Chișinău, în grup organizat. Mai mule detalii găsiți aici.

Savoarea Rafinamentului la Vinăria Purcari

Pe 14 ianuarie, de Sfântul Vasile, atunci când se sărbătorește Anul Nou pe stil vechi, sunteți invitați la  Chateau Purcari, să învățați și să gustați din rafinamentul îmbinării armonioase a gustului divin al vinurilor de Purcari cu aroma bucatelor delicioase. În premieră, bucătarul –șef va dezvălui secretele preparării unor bucate speciale. Va fi organizat un atelier culinar, de asociere a vinului cu bucate; de preparare a bucatelor; o degustare de vin condusă de un sommelier profesionist.

Biletul la eveniment costă 490 lei, și include cina cu un meniul la alegere (alb, rosé sau roșu), atelierul de asociere a bucatelor cu vin, degustarea de vinuri. Mai mule detalii găsiți aici.

Autor: Veronica Tomescu, www.winetours.md