Doar într-o singură zi de la lansarea campaniei de foundraiding în suportul regizorului Viorel Mardare s-a adunat mai bine de jumătate din sumă. Prietenii s-au mobilizat și au popularizat cazul la maximum, iar toți cei care măcar o dată au avut ocazia să discute sau lucreze cu Viorel, cei care i-au admirat clipurile și creația au donat în susținerea lui. Mai multe persoane publice sau companii și-au arătat deschiderea de a dona din venitul zilnic o parte pentru tratamentul regizorului.

Stilista Doina Rogac a anunțat că toți banii adunați din munca sa de coafura sau machiaj în cele trei zile de 17, 18 și 19 august vor fi donați pentru tratamentul lui Viorel Mardare.

Corina Munteanu, fondatoarea Școlii de Engleză Friendly English School a anunțat că donează 50% din suma pentru toate cursurile de engleză contractate în luna august.

Viorel Mardare a mulțumim tuturor pentru dragostea și compasiunea manifestată și le-a declarat reciprocitate.

Elena Andronache, fotografa care a reușit să învingă cancerul, i-a transmis regizorului un mesaj plin de încredere și încurajări. Alte sute de persoane au făcut același lucru pe paginile sociale, folosind inclusiv rama cu #ViorelMustGoOn.

Precizăm că recent Viorel Mardare a fost diagnosticat cu CANCER, mai exact adenocarcenom. Boala i-a afectat rinichii, plămânii și ficatul.
După lungi și nereușite investigații în Moldova, o clinică din Germania a confirmat această diagnoză.