Pelicula „CĂLĂRAȘI – UN ȚINUT LA POARTA RAIULUI”, în regia lui Dumitru Grosei, a obținut premiul pentru „Cel mai bun film documentar”. Premierea câștigătorilor a avut loc la Constanța International Film Festival, desfășurat recent în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Independent de la Constanța (FITIC), România.

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa s-a încheiat sâmbătă seara, pe 8 septembrie 2018, când marea familie de iubitori ai teatrului și filmului independent a aplaudat câştigătorii FITIC şi prestaţia extraordinară a Orchestrei Simfonice Bucureşti şi a lui Radu Gheorghe, în „Ucenicul vrăjitor”.

După opt zile în care s-au desfăşurat zeci de spectacole, au rulat zeci de filme, FITIC 2018 s-a încheiat cu premierea câştigătorilor secţiunilor de la cele 12 categorii.
Constanta International Film Festival 2018:

Cel mai bun scurtmetraj – OFIȚER (România);
Premiul special al juriului – HUMANS IN FRAME (România);
Cel mai bun lungmetraj – LOOKING FOR ZION (Germania);
Cel mai bun documentar – CĂLĂRAȘI – UN ȚINUT LA POARTA RAIULUI (Moldova).

Filmul documentar CĂLĂRAȘI – UN ȚINUT LA POARTA RAIULUI, cu durata de 52 de minute, este produs în 2018, de SYMBOL MEDIA (Moldova), co-produs de ALTERNATIVE CINEMA (Moldova) și HI-FI PRODUCTION (România), cu sprijinul Consiliului Raional Călărași.

Menționăm că filmul „CĂLĂRAȘI – UN ȚINUT LA POARTA RAIULUI” a obținut și alte premii:
1. Premiul pentru cel mai bun film pe tema “Etnoecologie (natură și oameni indigeni)” în cadrul Festivalului Internațional de Film Ecologic TO SAVE AND PRESERVE, din Rusia.
2. Marele Premiu ”Cel mai bun film etnografic” în cadrul Festivalului Internațional de Film Etnografic din Zlatna, județul Alba, România.
3. Cel mai bun documentar la Constanta International Film Festival, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Independent.

Recent, filmul CĂLĂRAȘI – UN ȚINUT LA POARTA RAIULUI a fost selectat la Independent Producers Indie Film Festival, care se află la a XIII-a ediție și va avea loc în București, în perioada 17 – 22 septembrie 2018.

Totodată, mai menționăm și alte două succese de ultimă oră ale regizorului Dumitru Grosei, filmul documentar de lung metraj CĂLĂTORIE ÎN TIMP – DE LA BONN LA SPEIA, a fost selectat la 5 forumuri importante dedicate finanțărilor proiectelor industriei cinematografice europene pe domeniul filmului documentar: Balkan Story (Pogradec, Albania), Moldox Lab Inspiration Workshop (Cahul, Moldova) Baltic Sea Docs (Riga, Letonia), Flahertiana (Perm, Rusia) și Golden Tree Joint Meeting Hall (Frankfurt, Germania).
Iar filmul de scurt metraj ficțiune TODAY ARTIST, TONIGHT TAXIST (2018, Moldova/România), a fost selectat la două festivaluri internaționale: primul festival, unde are loc și premiera mondială a filmului – este ”Formosa Festival of International Filmmaker Awards” (Taiwan, 19-23 decembrie 2018), unul din cele mai importante festivaluri și piețe de film din Asia, unde actorul german Stefan Koch a fost nominalizat la categoria ”Cel mai bun actor într-un rol secundar”. Al doilea festival este Independent Producers Indie Film Festival, care se află la a XIII-a ediție și va avea loc în București, în perioada 17 – 22 septembrie 2018.

Distribuie articolul: