Nimeni și nimic nu o poate opri pe o femeie nevăzătoare să-și simtă pruncul și să se bucure de perioada maternității. Pentru a demonstra lumii cât de sensibile sunt mămicile care nu-și vor putea vedea niciodată copii născuți, un grup de medici din Brazilia a realizat un experiment de imprimare a imaginilor de la ultrasonografie în figura tridimensională a fătului. Reacția acestei prime „întâlniri” a stârnit milioane de aprecieri.

Oamenii nevăzători nu pot percepe culorile, însă posedă o sensibilitate sporită a celorlalți utilizatori. Pipăitul îi poate ajuta să perceapă acele imagini, care le-ar fi inaccesibile persoanelor absolut sănătoase. Ele pot să „vadă” cu ajutorul mâinilor și să obțină mult mai multe informații prin miros, gust și auz – simțuri care le sunt la fel de dezvoltate.

Unul dintre artiștii care a dovedit acest lucru este și John Bramblitt -de asemenea nevăzător. Nu și-a văzut niciodată soția și fiul, însă le-a realizat portretele prin simpla atingere a chipului lor. Deși nu a văzut niciodată nici ce pictează, artistul John Bramblitt uluiește în continuare Statele Unite ale Americii cu talentul său divin.

Ceea ce a făcut, însă, un grup de medici brazilieni, răstoarnă toate percepțiile noastre cu privire la orbire. În colaborare cu un celebru producător de scutece pentru copii,  aceștia au demarat un proiect care nu poate lăsa indiferent pe nimeni!

Fenomenul emoționant a fost trăit de o viitoare mămică, care aștepta cu nerăbdare următoarea vizită la ultrasonograf. Pentru că este nevăzătoare, mămica însărcinată aștepta cât mai multe informații despre cum arată viitorul său fiu.

În timpul examinării, medicul i-a comunicat  Tatianei Guerra că vede foarte bine cum arată fața și nasul bebelușului. „Nasul seamănă cu al tău, dar ochii sunt închiși” – acestea sunt primele cuvinte pe care gravida le-a auzit de la medicii care îi erau alături. Gravida de 30 de ani, aflată în a 20-a săptămână de sarcină, a intuit că fătul seamănă cu un cartof minuscul, însă trăirile sale nu s-au încheiat atunci.

Tatiana a rămas oarbă la vârsta de 17 ani, însă acest lucru nu a oprit-o din dorința de a deveni mamă.

Medicii au transformat imediat imaginile oferite de ultrasonogaf într-un concept tridimensional, după care, cu ajutorul unui aparat special, au realizat o sculptură a fătului încă nenăscut. Imaginați-vă momentul în care femeia a ținut în brațe această creatură micuță, pentru prima oară! Femeia nevăzătoare a reușit, în sfârșit, să „vadă” prin atingeri exteriorul copilului pe care îl purta în pântece! Deși nu s-a născut încă, micuțul poartă deja prenumele Murilo și a devenit celebru pe internet.

Sunt foarte fericită că am reușit să-l întâlnesc înainte să îl nasc”, a mărturisit mămica emoționată, în film. În partea de sus a sculpturii, mama a inscripționat, cu ajutorul alfabetului Braille, textul „Eu sunt fiul tău”.

Filmulețul „Întlnirea cu Murilo” a fost publicat pe YouTube și a adunat, în doar 10 zile de la publicare, peste 8,2 milioane de vizualizări.

Distribuie articolul: