O mamă și o fiică creează păpuși unice! Laura și fiica ei Olivia își canalizează toată creativitatea și dibăcia în păpuși foarte faine, personalizate, care pot chiar să imite o persoană sau un cuplu. Jucăriile botezate OllyDolly nu sunt unele obişnuite, ci mai degrabă, de colecţie, spun creatoarele și le vând cu succes nu doar acasă, dar și în România și toată Europa. Cea mai frecventă întrebare pe care o primesc creatoarele despre păpuși este DE CE nu au gură și nas…

Imită stăpânii

„Recent am creat o păpușă perfect cum este și imaginea fetiței. Culoarea părului, lungimea. A solicitat să fie îmbrăcată în stilul pe care îl poartă fetița. A fost creată o păpușă dublură a viitoarei proprietare. Am creat și păpuși după cupluri, imitându-le chiar și ținutele. Am avut noi un vis, cel de a confecţiona păpuşi inedite şi puţin cunoscute pe piața din Moldova și sperăm că, încet-încet, ne reușește”, ne povestește Olivia.

Una o „plămădește”, alta o „coace”

„Eu le cos hăinuțele, iar fiica mea se ocupă de finalizarea imaginii: părul, obrajii, ochișorii. Partea finală de creare a imaginii este a Oliviei. Fiecare chip al păpușei este atât de divers, ținând cont că au obraji și ochișori la fel. Te uiți la ea și zici că asta e mai veselă, asta e mai tristă, asta e mai supărată sau pare mai ștrengăriță. Fiecare își are caracterul și individualitatea sa, însă majoritatea nu au gură și nas, iar noi le spunem tuturor că ăsta e stilul lor”, spune doamna Laura.

 

Zorii vin odată cu păpușa gata

„Păpuşile sunt realizate manual, până la cele mai mici detalii. Sunt exclusive prin vestimentaţia lor, accesorii, şi chiar ceea ce se află în interiorul gentuţei sau blitzul aparatului foto. Le creăm în mare parte noaptea, asta deoarece pe lângă păpuşi, mai avem și serviciu, familie sau alte activități. Depunem tare mult suflet în ceea ce facem, pentru că doar aşa păpuşile „prind viaţă”, redau emoții”, ne-au mai declarat creatoarele.

 

Meșterițele au uneori păreri diferite

„O mini-copie a unei fetiţe, se creează în jur de 6 ore şi costă aproximativ 1.500 de lei. Investiţia însă merită cheltuielile, deoarece orice detaliu, accesoriu sau haine sunt confecţionate din materiale importate. Chiar dacă uneori părerile noastre ca meșterițe nu prea coincid, reușim să ajungem la imaginea finală a jucăriei-bibelou care să ne satisfacă pe ambele”, mai declară Olivia.

Unica meșteriță care își împarte meseria

„Predau și cursuri de confecționare a păpușilor și sunt unica din Chișinău la moment care am învățat peste 30 eleve. Acestea creează papuși minunate în diferite colțuri ale lumii, precum Canada, Belgia, Marea Britanie, Germania, Italia și România. Majoritatea sunt moldovence de-ale noastre care sunt stabilite acolo cu traiul. Acum mă pregătesc să plec cu un training la Craiova (România) să fac un Curs pentru doritoarele de acolo”, ne spune meșterița.

Cine n-are bani de păpuși, îți ia tricou sau cană

„Am pictat imaginile păpușilor noastre la două pictorițe foarte talentate și acum aceste imagini se printează pe tricouri, hanorace, căni personalizate sau chiar perne. Deci dacă cineva nu poate să își permită să cumpere o păpușă, atunci o piesa vestimentară sau un obiect gen cană sau perna cu imaginea păpușii, e mult mai accesibila ca preț”, mai povestesc mama și fiica.

 

Distribuie articolul: