Ziua în care a aflat că va deveni mamă a fost cea mai fericită din viaţa ei. Sarcina a fost uşoară, analizele le-a făcut pe toate la timp, iar medicii i-au spus că are un băieţel perfect sănătos. Elena Furculiţă aştepta cu nerăbdare ziua cea mare şi acea zi a venit, însă, chiar în timpul naşterii, au început complicaţiile.
După zile petrecute în incubator, medicii l-au diagnosticat pe Cristi cu paralezie cerebrală infantilă şi i-au spus că nu are şanse de recuperare. Elena crede că a fost vina medicilor şi chiar dacă verdictul era tulburător nu a renunţat la copil.

La 27 de ani a devenit mamă şi atunci a renunţat la tot ce avea în favoarea lui Cristi. Ea a hotărât să abandoneze cariera de contabil într-o firmă prestigioasă, s-a izolat de prieteni şi chiar de familie şi s-a dedicat principalului ei scop in viaţă – de al face pe Cristi să meargă.

„Eu am înţeles că dacă n-o să mă ocup eu de copilul meu, atunci el este pierdut. De ce i-am mai dat naştere, ca să-l abandonez în chinuri? Atâta timp cât voi trăi eu, el va fi alături de mine, având parte de cea mai bună îngrijire posibilă, acasă” ne-a spus Elena.

 

 

Casa a devenit un Centru de reabilitare

De şase ani, Elena a creat acasă un propriu centru de reabilitare pentru Cristi. A căutat pe internet toate metodele posibile ca să-i întărească muşchii copilului şi să-l poată pune pe picioare. A cumpărat mingi de toate dimensiunile şi formele ca să-i dezvolte motorica, cărucioare pentru susţinerea coloanei vertebrale, guleraşe din plastic, pentru susţinerea gâtului.

Elena a renunţat la orice confort personal doar ca să-i poată oferi lui Cristi cele mai bune condiţii de a se vindeca. Femeia nu este susţinută de familie sau prieteni, pentru că aceştia n-o înţeleg, dar ea caută metode şi soluţii potrivite lui Cristi. Nu vrea să renunţe la el şi l-a dorinţa de a-l reabilita, indiferent de eforturile pe care le face, dar a învăţat că şi munca trebuie limitată.

„Dacă te ocupi prea mult de copil, el poate să revină la starea embrionară şi poate să dea convulsii. De aceea, nici nu mă duc la centre de reabilitare, fac eu totul singură, pentru că eu simt limita. O altă luptă este faptul că dacă la el creierul este dezvoltat ca la un copil de şase ani, iar corpul nu – trebuie să tragi totul după creier – sistemul muscular, locomotor…”

 

 

El o să meargă, va vorbi şi o să se poată îndrăgosti

Elena spune ca baiatul ei are o forţă internă ascunsă, iar felul în care reacţionează la tratamentele găsite de ea, îi dă forţe să spere că el o să meargă, o să poată vorbi şi o să se poată îndrăgosti într-o bună zi.

„Cristi, în primul rând are o forţă internă ascunsă, el dacă vede că îi pregătesc o pastilă, el se întinde spre ea, o vrea, pentru că ştie că-i face bine. Am văzut pe internet aparate speciale pentru copii cu PCI şi el îmi sugerează că le vrea, pentru că şi el îşi doreşte să fie într-o condiţie mai bună, e un copil înțelept.”

Lupta cu boala este de fiecare dată combinată prin reabilitarea acasa, dar şi ajutorul medicilor netradiţionali. „Am găsit un medic în Ucraina care i-a făcut masaj timp de doi ani, acum copilul a scăpat de starea de moleşală pe care o avea. Dar rezultatul se datorează combinaţiei de terapii: masaj pe puncte, masaj clasic, auricola masaj, cranio-masaj.”

Lipsa banilor a facut-o pe Elena să deprindă mai multe profesii, aşa că pe lângă faptul că-şi asistă copilul, tot ea îi face masaj şi alte proceduri necesare reabilitării. Deseori este ajutată de oamenii cu compasiune, pentru a putea face faţă costurilor mari, mai ales că lunar Elena are nevoie de cel puţin 6000 de lei doar pentru reabilitarea lui Cristi, bani pe care tânara deseori nu îi are.

 

 

Salariul soţului le ajunge doar pentru chirie şi să cumpăre câte ceva de mâncare. Părinţii soţului nu-i pot susţine financiar, iar mama Elenei are cancer şi de cele mai multe ori are nevoie ea de susţinerea fiicei.

Ca să facă bani, noaptea coace pâine

Ca să-i poată cumpără medicametele necesare, noaptea, când Cristi doarme, Elena coace pâine de casă şi o vinde în stradă sau în piaţă. Femeia nu se poate angaja la un serviciu pentru că trebuie să fie mereu alături de copil. „Ar fi trebuit să mergem la specialişti, dar din lipsa resurselor financiare, m-am învăţat şi eu cum să fac masaj şi în paralel cu masajul practicăm hipismul, înotul, indiferent ce n-am face, acestea rămân prioritare.”

Prin ceea ce face în fiecare zi, Elena speră să-l pună pe picioare pe Cristi şi în paralel încurajează şi alte mame să nu renunţe la visul de a-și vedea copii mergând. „Pe viitor, atunci când Cristi o să fie pe picioarele lui, am să fac o asociaţie să le arăt şi altor mame că se poate, că nu trebuie să renunţe. Acum însă nu dispun de timpul necesar, pentru că mă dedic totalmente videcării lui. Dacă cineva îmi solicită ajutorul, eu îi ajut cu sfaturile şi cunoştinţele mele şi mai este şi blogul lui Cristi, unde mamele pot afla mai multe”

Ca să aflaţi mai multe despre reabilitarea lui Cristi intraţi pe blog: http://cristian.do.am/ .

Faceţi un bine de Craciun pentru oamenii care o merită!

Distribuie articolul: