Cum să creezi emoții care durează o viață sau poate, mai mult, se pot transmite din generație în generație și se pot lăsa drept moștenire… nu știe fiecare. Și-a dorit ca oamenii să poarte cu ei iubirea, iată de ce, jurnalista și producătoarea TV Ecaterina Covali-Cheptănaru, a conceput un proiect care să unească perfect toate calitățile menționate mai sus. De la gând la realizare s-au aliniat multe „stele” – cert e că în final ideea a sclipit într-o mică afacere.

Ecaterina, povestește-ne cum a venit idea unei afaceri personale și cine te-a susținut cel mai mult?

Ideea mă urmărește de trei ani. Totul a pornit de la o dorință de a crea un brand ce va aduce emoție, bucurie și va dura o viață. Mi-am dorit ca oamenii să poarte cu ei iubirea. Alături mi-a fost soțul, fără de care nu cred că porneam în ale business-ului. Și bineînțeles, mama, ale cărei rugăciuni pentru noi ajung mereu la Dumnezeu. Am vrut să pornesc asumat și informată în acest proiect, așa că am urmat un curs specializat și sfaturile unor mentori cu tradiție.

De ce anume acest aspect ai decis să îl imortalizezi și ce experiențe le promiți astfel părinților?

În copilărie, desenele mele și ale fratelui, indiferent de cât de simpatice sau stângace erau, deveneau tablouri expuse  prin casă. Mămica și azi le are. O „capodoperă” de-a mea, creată pe la patru ani, stă și acum pe masa ei de lucru. Aprecierea desenului unui copil este cel mai bun mod de a-i sprijini talentul. Noi le venim în ajutor părinților, buneilor și transformăm primele lor creații în bijuterii, atât materiale, dar cel mai important poate, sentimentale. Facem ca un moment din viaţa copilului să devină atemporal.

Care a fost cel mai greu lucru în tot procesul de lansare a afacerii?

Greu a fost să ies din zona de confort. După zece ani de activitate în televiziune și societatea civilă mi-am luat un caiet gros cât să încapă termeni absolut noi precum : decompoziție, pâlnie de vânzări, QxP (termeni specifici business- ului) și am început să învăț. Am avut de pregătit și teme pentru acasă (la modul serios) pe care evident, le făceam noaptea.

Cum ai reușit să treci peste momentele cele mai dificile, cine ți-a fost alături?

De câteva săptămâni bune sunt contracronometru. Ziua – în laboratorul de creație „Canal Regional”, iar nopțile și în weekend-uri cresc  brandul  „Emotion Shop”.  Și da, echipa este TOTUL! Lucrez cu oameni  fantastici și le mulțumesc fiecăruia în parte pentru dăruire și profesionalism! Singura mea problemă la moment este timpul: niciodată nu-mi ajunge. Mă gândesc cum aș putea dubla o zi.

Ce reacții ai de la primii clienți care au primit un pandativ din metal prețios după schița copilului?

Emoții și lacrimi de bucurie. Împărtășesc cu voi un mesaj pentru Emotion Shop: „Ce poate fi mai emoționant decât primul cuvânt și prima creație a copilului tău. Cuvântul este păstrat mereu în inimă, iar inspirația micuțului, lângă! Mulțumim!”.

Cum planifici să diversifici afacerea ta, ce perspective vezi pentru asta?

Îmi doresc să ne dezvoltăm pas cu pas, fără să grăbim lucrurile. Acum consolidăm începuturile cu pandantivele din aur. Apoi vor urma broșe, brățări, butoni pentru cămăși. Noutatea este că Emotion Shop va trece și peste Prut. 

Câteva idei pentru femeile care mai stau la dubii: să se lanseze sau ba în afaceri?

Un laureat al premiului Nobel din 2011 spunea: „Dacă visele tale nu te sperie, înseamnă că ele nu sunt destul de mari”. Așa că visați fără limite!