În intenţia de a promova bunele practici ale grădinițelor din municipiul Chișinău, Direcția Generală Educație, Cultură, Tineret și Sport (DECTS) lansează un apel către managerii instituţiilor preşcolare din capitală, cadre didactice şi părinţi, prin care încurajează împărtăşirea experienţelor deosebite din cadrul instituţiilor pe care le reprezintă. Drept exemplu a fost servită „Cărărușa Sănătății” – un drumuleț cu cadrane umplute cu diferit conținut, creat la Grădinița 225 din Chișinău.

„Scopul acestei iniţiative vizează promovarea şi diseminarea ideilor originale din activitatea grădiniţelor nu doar la nivel instituţional, ci şi la nivel municipal, iar ulterior acestea ar putea servi ca modele de preluat pentru alţi colegi din sistemul de învăţământ preşcolar. Expediaţi la adresa de email [email protected] câteva imagini (2-3 cel puţin) însoţite de un text care explică în ce constă elementul novator, iar noi, Secţia Informare şi Relaţii cu Comunitatea din cadrul DGECTS, ne vom deplasa în instituţiile de educaţie timpurie pentru a disemina aceste experienţe”, se notează într-un comunicat al instituției.

Exemplu dat de direcția de profil este Grădinița-creşă nr. 225 „Spicuşor” din Capitală, unde a fost realizată „Cărăruşa Sănătăţii” – confecţionată din materiale ecologice inofensive şi ieftine (conuri, pietricele, nisip, trunchiuri de mesteacăn etc.).  Scopul construcției este captarea atenţiei preşcolarilor asupra materialelor din natură, dar şi informarea acestora cu beneficiile lor. În altă ordine de idei, exemplu respectiv, în țările europene, servește drept un excelent covoraș kinetoterapeutic, pe care copiii merg desculță.

„Acest mini-proiect original, numit „Cărăruşa sănătăţii”, este realmente un punct atractiv pentru copii – beneficiarii direcţi ai iniţiativei – şi a reunit într-o echipă conducerea instituţiei, cadrele didactice şi părinţii. Pe drept cuvânt, ei au realizat un schimb eficient de idei, cooperând în echipă printr-un brainstorming constructiv, iar produsul final al muncii lor a fost unul care merită toată atenţia! Sperăm ca această practică va fi apreciată şi chiar preluată de alte instituţii de educaţie timpurie din municipiu, astfel oferind preşcolarilor o oportunitate în plus de a se simţi bine într-un mediu prietenos”, mai menționează Secţia Informare şi Relaţii cu Comunitatea din cadrul DGECTS.