Dacă acum două decenii internetul și calculatoarele reprezentau niște idealuri la care copiii puteau doar să viseze, am ajuns să trăim momentul în care tehnologia e omniprezentă și inevitabilă. Deja de câțiva ani, o fotografă din Polonia își trimite copiii în vacanță la țară, acolo unde timpul se oprește în loc și se scurge altfel, fără rețea!

Generația de fotografi a Izbelei Urbaniak e, probabil, ultima care mai poate surprinde viața, în toată splendoarea ei, fără „colonizarea” IT-ului în zonele provinciale. Fotografa își surprinde deja de câțiva ani copiii în vacanță la țară, alături de verișori și animalele domestice care trăiesc în provincie.

Timp de cel puțin o săptămână, copiii sunt lăsați fără calculator, internet, Playstation, telefoane mobile și alte gadgeturi care să le răpească și să-i împiedică să se bucure de copilărie. În schimb, au parte de o grămadă de aventuri: se joacă în lac, aleargă după animalele domestice și nimeresc în fel de fel de situații care le stârnesc râsul.

Izabela are doi fii și, începând din 2012, realizează proiectul denumit „Summertime”. Fotografa și-a dorit ca acest proiect fotografic să fie inspirat din propria ei copilărie, atunci când era lăsată, pe vară, la bunica ei.

Sunt foarte fericită pentru că mă simt ca în copilăria mea măcar pentru o vreme. Am privit jocurile copiilor și deseori am participat la ele, ca să le reinventăm. Aici, sunt fericită”, spune fotografa.

Urbaniak le recomandă tuturor părinților să le permită copiilor lor să trăiască o copilărie autentică.

Foto: Izabela Urbaniak Photography

Distribuie articolul: