O copilă care nu știe să vorbească și nici nu are abilități sociale, a fost găsită abandonată într-un apartament din Moscova. Aceasta a trăit în gunoaie până la gâtul ei, murdară și înconjurată de gândaci, după ce mama ei a lăsat-o „singură zile întregi”.

Fetița de 5 anișori, pe nume Lyubov a fost găsită întâmplător de poliție. Lihnită de foame, ea și-a făcut un culcuș în mijlocul grămezilor de gunoaie care miroseau îngrozitor și erau infestate cu gândaci. Starea apartamentului era atât de jalnică încât poliția a folosit costume de protecție chimică când a intrat în el, scrie presa străină.

Copila a fost poreclită „Fetița Mowgli” de către mass-media rusă.  În momentul în care a fost găsită, aceasta scotea doar sunete guturale, semn că nu a socializat niciodată. Potrivit anchetatorilor, micuța ar suferi de anorexie.

Mama ei, în vârstă de 47 de ani, a fost reținută sub acuzația de „tentativă de omor”. Vecinii au spus că acum cinci ani femeia a venit acasă cu un copil. Ulterior a zis că a trimis copilul să trăiască cu bunica, iar de atunci nu au mai auzit nimic de ea.

Ancheta este în curs de desfășurare.

Distribuie articolul: