Betty Bailey a devenit o adevărată vedetă a internetului. Insta-bunicuța cu păr roz cucerește prin stilul afișat în fotografiile pe care le publică pe internet. Este mai originală decât Lady Gaga și mai „colorată” decât Katy Perry, iar optimismul său molipsește. La începutul celui de-al zecilea deceniu de viață, nord-americanca susține că moda este cea mai mare eliberare spirituală din câte a cunoscut!

Faceți cunoștință: ea este Betty Bailey. Are 90 de ani și face adevărate furori fashion pe Instagram cu fotografiile sale. Felul în care arată această femeie a atras atenția presei străine. La începutul acestei luni, pensionara s-a fotografiat pentru publicația VICE Magazine. În cadul ședinței foto, Bailey a afișat ținute semnate de brandurile The Neck Down, Prada, Adolfo Sanchez, Vivienne Westwood, Moschino ș.a.

betty-fashion-shoot-895-body-image-1432067904

Nonagenara nu cunoaște limite, atunci când este vorba de stil. Florile din pene, diademele și machiajul evidențiat sunt „accesoriile” care o însoțesc în permanență. „Pentru mine, moda este o eliberare spirituală. Ceea ce am ales pentru a-mi decora corpul, îmi ajută sufletul să se trezească și să mă simt un star de cinema”, mărturisește Betty, pentru Huffington Post.

betty-fashion-shoot-895-body-image-1432067967

Betty mai dezvăluie că a fost întotdeauna o „showgirl”, începându-și cariera prin a practica stepul la balurile militare din anii ’40. După Al Doilea Război Mondial, a început să călătorească prin lume, iar unele fotografii postate pe contul său de Instagram relevă anume acea perioadă.

„Mai albastră decât această rochie, poat fi doar noaptea, declară fotograful Louie Banks, despre această fotografie.

betty-fashion-shoot-895-body-image-1432068079

Actualmente, pensionara locuiește în Oceanside, California și se îmbracă la fel de extravagant pentru a participa la ședințe foto cu nepotul său – Love Bailey – interpret și designer. „Bună, numele meu este Betty Bailey. Am 90 de ani și sunt o regină a showbizului. Nepotul meu este creatorul designului meu”, spune fashionista, pe internet.

betty-fashion-shoot-895-body-image-1432068110

Există un citat important, pe care Betty Bailey îl rostește ori de câte ori este întrebată despre secretul fericirii ei. „Vârsta este doar un număr, pentru că lumina din fiecare om este veșnică!

betty-fashion-shoot-895-body-image-1432068379

Foto: LOUIE BANKS, VICE.com

Sursa: Huffington Post

Distribuie articolul: