Cei doi soţi care trăiesc una dintre cele mai longevive poveşti de iubire, cel puţin din ţara noastră. Sunt împreună de decenii. Şapte mai exact. Au 11 copii împreună şi nu mai puţin de 224 de nepoţi şi strănepoţi. Atât de mulţi că uneori nici chiar ei nu le mai ştiu numărul!

Pare că tot satul s-a adunat în această casă. De fapt, mai multe sate. Doar că pe oamenii de aici îi leagă mai multe decât am crede. Cu toţii sunt rude. Povestea familiei Rus din Parva începe cu Ioan şi Dochia. Au aproape 90 de ani de viaţă. Pe care o trăiesc împreună de şapte decenii încoace.

„Ne-a plăcut unul de altul, şi ne-am luat, am făcut o casa şi o familie. Am avut numai 18 ani când ne-am luat! Câteodată n-am avut aşa minte!”

11 copii s-au născut din dragostea lor. I-au văzut crescând, însurându-se şi chiar îmbătrânind alături de ei. Cel mai mare are acum 69 de ani.

Când vine vorba despre nepoți, cei doi pare că le-au pierdut numărul. „ Îi cunosc pe oamenii ăștia de când eram copil, am crescut alături de ei, sunt niște oameni deosebiți și mi se pare ca așa repede au trecut aia 70 de ani, ca și când a trecut o zi – Ioan Strugari, primarul comunei Parva.

Sătenii se mândresc cu vecinii lor și sunt siguri că, dacă nu ar fi atât de ocupați cu nepoții, cei doi ar putea aplica pentru un loc în Cartea Recordurilor pe care l-ar și câștiga.

Cunoașteți astfel de familii din R.Moldova?

Sursa: observator.tv

Foto: Screenshot

Vezi și: Sfatul psihologului privind relația: „de ochii lumii”, „de dragul copiilor” sau ce înseamnă fericirea în cuplu