Teatrul Național Eugene Ionesco are programate pentru acest final de săptămână două spectacole care abia așteaptă să te incite la discuții interminabile pe subiectele jucate în scenă. Și cum, de la dramă la comedie e doar un pas, iată ce ai de ales din repertoriul lor.

14 decembrie ​- „CĂLDURĂ ÎN NOIEMBRIE”

O melodramă de Yana Dobreva în regia lui Petru Vutcărău. Alex, un medic american cu renume mondial, se întoarce în orașul său de baștină, situat undeva pe litoralul Mării Negre, în Bulgaria, de unde a emigrat, mai bine zis a fugit, acum 40 de ani. În taverna unde și-a petrecut cei mai frumoși ani ai tinereții, el o întâlnește pe fosta lui iubită, Elena.

Aflăm din povestea lor despre împrejurările în care s-au iubit și s-au despărțit, calvarul prin care a trecut Elena și prețul pe care l-a avut de plătit ea pentru fuga lui Alex. Martori la toată povestea aceasta sunt doar proprietarul cârciumii, un Tânăr care a moștenit acest local de la tatăl său, împreună cu iubita sa, o Tânără energică și ambițioasă, care vrea cu tot dinadinsul să emigreze împreună cu alesul inimii în America.

ELENA – Ala MENȘICOV

ALEX – Emil GAJU

Tînăra – Natalia PRODAN

Tînărul – Maxim CHIRIAC

Spectacolul se joacă în limba română cu subtitrare în limba engleză și rusă.

Durata spectacolului: 2 ore, fără pauză.

Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco

Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe iTicket.md.

Duminică, 15  decembrie – „Capra cea bună, Lupul cel rău, Iedul cel mic și Cumătra caprei” 

COMEDIE MUZICALĂ +16 de Matei Vișniec în regia lui Petru Vutcărău. Începutul este programat pentru ora 18:30.

 Cu toții cunoaștem povestea lui Ion Creangă „Capra cu trei iezi”, și sfârșitul acesteia, nu-i așa?

Cu ce e mai bună Capra decât Lupul? A făcut bine sau nu că s-a răzbunat pe lup? Oare de ce viața e atât sucită? De ce uneori adulții se comportă ca niște năuci, lipsiți de judecată? Ce rost are viața dacă nu mai poți avea încredere în nimeni ? Astea sunt întrebările pe care și le pune Iedul cel mic, rămas în viață!

Echipa artistică:

Regie și scenografie – Petru VUTCĂRĂU

Selecţie muzicală – Petru VUTCĂRĂU

Muzică originală – Marian STÂRCEA

Pictor costume – Ludmila FURDUI

Proiecție video – Călin LAUR

Perucher – Nicolae PONOMARENCO

Machioză – Mariana GOLOVCA

Distribuția:

Capra –  Iulia BORDEIANU;

Iedul cel mic –  Radu CANȚÎR;

Lupul –   Anatol GUZIC;

Lupoaica – Maria ANTON;

Ursul –  Laurențiu VUTCĂRĂU;

Jurnalistul 1 –  Natalia PRODAN;

Jurnalistul 2 –  Doina ARVAT;

Remușcările – Gheorghe PIETRARU, Maxim CHIRIAC, Stanislav COTROBAI;

Stiliștii – Maxim CHIRIAC, Denis DIMITRIU, Gheorghe PIETRARU, Anatol GUZIC, Laurențiu VUTCĂRĂU, Stanislav COTROBAI.

Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco

Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe iTicket.md.

Vă promitem că n-o să vă plictisiți. Vă așteptăm la teatru.