Ecaterina Papanaga este mamă a doi copii frumoși, soție iubitoare și are o afacere la care ține foarte mult (este cofondatoarea brandurilor „Primul sens” și „Mi-e dor”, sub umbrela cărora se creează hăinuțe pentru copii). Femeia de afaceri călătorește, meditează, face sport, găsește timp liber pentru o grămadă de pasiuni și își trăiește viața din plin. O frică din copilărie a lăsat-o fără abilitatea de a înota, astfel ecaterina număra atunci 20 de ani de când nu mai practicase acest gen de sport. Povestea, în detalii, de la good.life, o aflați mai jos.

Într-o zi, fiica sa i-a spus: „Mami, vreau un costum de baie roșu ca la acea tanti. Vreau să fiu ca ea”.

Patru ani în urmă, fiica mea a început antrenamentele de înot cu minunata Olga Gudima. După una din lecții, ea a venit la mine și mi-a spus că vrea să fie ca tanti în costumul de baie de culoarea roșie, care a luat locul întâi la una din competițiile clubului de fitness. A fost un șut foarte bun! Fiica mea voia să fie ca tanti, nu ca mama!!! 

Am cumpărat un costum de baie roșu și am mers la lecțiile unui antrenor desăvârșit, anume la ea, la Olga Gudima. Era destul de comic.”

În copilărie, Ecaterina era o înotătoare bună, căci a crescut pe malul râului Nistru. Puțini cunosc despre neînfricata femeie de afaceri că la vârsta de 12 ani era să fie înghițită de vârtejul râului pe care îl știa atât de bine! De atunci, avea o frică uriașă de apă, iar timp de 20 de ani practic nu a înotat.

La 12 ani, într-o zi obișnuită, am mers la scăldat cu prietenii mei. Ca de obicei, ne-am propus să traversăm înot râul, dar eu am nimerit în porțiunea în care se schimbă curenții. Ai senzația că înoți înainte, dar de fapt, stai pe loc. Prietenii mei erau deja pe mal și nimeni nu avea curajul să îmi dea o mână de ajutor, în timp ce eram dusă de curenți spre vârtejuri. Tot ce mai țin minte, legat de acel moment, este corpul meu prins în algele din râu. Mă încâlcisem în ele rău de tot, nu mai știu cum am scăpat, dar frica de ape tulburi, de adâncime, de vietățile și de algele din ape a rămas. Acea frică nu mă lăsa să intru în apă decât până la merișoare sau mai la adânc, dar numai ținând mâna unui om drag. Așa am trăit eu mai bine de 20 de ani.”

Antrenamentele cu Olga Gudima i-au deschis ochii.

S-a dovedit că eu nu pot deloc înota (râde). A trebuit să învăț totul de la început. Peste 2 luni, puteam înota 2-3 km în bazin, fără oprire, așa am înțeles că îmi plac distanțele lungi. Am auzit discuții despre Seamile, competiția organizată de Sporter. A fost o provocare puternică, am decis să particip. Mă antrenam de 3-4 ori pe săptămână, lucram la viteză și la rezistență. Vacanța la mare cu familia mi-a arătat că nu pot intra în apă decât până la genunchi, deși știam să înot! Frica îmi stăpânea tot corpul. Sentimentul pericolului, ba chiar al morții, mă lăsa fără șanse de a înainta în apă.”

Și atunci, Ecaterina a cerut ajutorul unui psiholog. Ținta ei – de a fi un exemplu pentru fiica sa – nu o lăsa să renunțe, dimpotrivă, o motiva să lupte cu fobiile, cu umbrele acelei experiențe din copilărie.  

Oxana Jolobenco m-a ajutat să elimin fricile, am avut multe sesiuni de terapie prin artă.Fiecare din ele năștea o nouă speranță. În iunie 2016, am mers la primul antrenament pentru competiția Sea Mile, la lacul Ghidighici. Toți au intrat în apă. Eu am rămas pe mal. Soțul meu rămăsese cu cei mici acasă. Mă simțeam singură și neputincioasă. 30 de minute, iar eu eram tot acolo, singură, pe mal, de parcă mă transformasem într-o stâncă. La un moment dat, s-a apropiat un bărbat care își susținea fiul și a decis să se scalde. L-am rugat să mă ia de mână, așa am intrat în apă…

În ziua competiției, antrenoarea Ecaterinei a înotat alături de ea. Împreună au doborât frica, o victorie care a poziționat-o, apropo, pe locul 5!!!

Vezi continuarea poveștii ca să afli care sunt acum planurile Ecaterinei.

Distribuie articolul: