Norvegia n-a fost niciodată ţara ei de vis – iată de ce spune că aceasta e ţara care a ales-o pe ea. Ţara care a învăţat-o să viseze şi a schimbat-o mult din interior. Irina Ciobanu ne-a povestit despre egalitatea sexelor, universități și experienţa ei ca masterandă într-o ţară scandinavă. Și desigur, cu o paralelă între cele două lumi diferite, de la care Moldova are ce fura conştient. „De ce tocmai Norvegia?”
„Această este cea mai frecventă întrebare pe care o primesc atunci când oamenii aud în ce țară îmi fac studiile. Nu pot spune că am visat dintotdeauna să studiez în Norvegia, nu am privit niciodată această țară ca una în care aș fi putut să îmi fac studiile. Asta pentru că cei mai mulți tineri de la noi aleg să își fac studiile (sau obțin burse) în țări ca România, Franța, Germania, SUA”, spune Irina.

Acasă, la Bălţi, Irina şi-a făcut studiile în domeniul asistenţie sociale. Astăzi n-ar fi fost probabil departe de casă, dacă în anul în care absolvise, pe ultima sută de metri, nu i s-ar fi oferit şansa suplimentară pentru o bursă de master din partea Volda University College din Norvegia. Irina punctează: „pot spune că am sărit în ultimul vagon al trenului ce mergea spre Norvegia”.

Cele 2 lumi diferite
Ajunsă pentru prima dată în Norvegia, Irina a rămas confuză ceva timp din cauza mentalității oamenilor din țara-gazdă, care diferă foarte mult de cea a moldovenilor. „Norvegienii sunt foarte prietenoși și gata să te ajute în caz ca ai nevoie (iar știind engleza, te poți descurca oricând), însă pentru a deveni adevarați prieteni au nevoie de timp – pentru a testa relația și pentru a le câștiga încrederea. Ceea ce ține și de angajare, unde perioada de testare e obligatorie și în 90% din cazuri o vor cere”, povestește Irina.

„Un alt lucru care mi-a plăcut, dar inițial îmi era greu să îl înțeleg, este relațiile de egalitate între elevi și profesori. Poți să le spui profesorilor pe nume sau poţi să-i contrazici dacă ai o altă opinie. Un lucru care îmi era și încă îmi mai vine greu să mă deprind este să mă adresez tuturor cu formula „tu”, chiar și unei persoane mai în vârstă sau unui profesor”, explică ea.

Despre libertatea nordică
„Ceea ce m-a impresionat cel mai mult este însă atmosfera din sistemul de învăţământ, care se caracterizează prin câteva cuvinte: egalitate, libertate şi deschidere spre comunicare. Îmi place posibilitatea de a comunica deschis, de a pune întrebări… e o senzație greu de explicat.
Pot să afirm cu certitudine că Norvegia m-a învăţat să visez din nou, să cred că niciodată nu e prea târziu de a învăţa, de a te perfecţiona sau poate chiar de a-ţi schimba profesia atunci când ai peste 40 de ani”, spune entuziasmată Irina.

Încercând să facă o paralelă între sistemele sociale norvegian și moldovenesc, Irina găsește diferențe atât la nivel de mentalitate, cât și la nivel de garanții oferite de stat: „Îmi place mult modul norvegian de implementare a egalității în drepturi a ambelor sexe. Astfel, șansele de a face o carieră sunt stimulate de guvern, iar concediul maternal poate fi numit pe drept și paternal, tatăl fiind obligat prin lege să petreacă o parte din timp cu copilul, în caz contrar perioada în cauză este taiată din întreg concediul. Iar mulți din prospeții tătici acceptă acest lucru cu plăcere”, adaugă ea.

Toleranţa în educație, un principiu de bază
„Norvegia este o ţară liberală, în care drepturile omului și ale copilului sunt întotdeauna principalele standarte care dictează organizarea şi desfăşurarea activităţii de instruire. Procesul de predare în şcoli se adaptează întotdeauna la abilităţile şi aptitudinile fiecărui elev în parte, de aceea educaţia incluzivă este obligatorie şi disponibilă pentru toate persoanele cu dizabilităţi sau nevoi speciale. Lucru care se încearcă şi la noi, din câte ştiu, însă acum e la o fază mult prea incipientă… Însă ar putea funcţiona ca o bună sursă de dezvoltare a toleranţei şi respectului reciproc încă din fragedă copilarie”, crede masteranda.

Aclimatizarea moldovencei cu Norvegia. Și vice-versa…
În cei doi ani de când se află în Norvegia, a reuşit să se deprindă cu austeritatea naturii și cu peisajele specifice: „Sunt aici din august 2010 și mă pot declara în primul rând îndragostită de natura norvegiană. Este o țară turistică excepțională, din păcate prea puțin promovat la noi din cauza prețurilor destul de piperate,care șochează în primă fază, însă analizând raportul prețuri-salarii, înțelegi că pentru ei sunt absolut normale”, spune Irina.

Fiecare cetăţean stabilit pentru o perioadă mai îndelungată într-o ţară străină, încearcă să-şi promoveze ţara sa de origine, aşa cum nu ezită s-o facă şi Irina.

„Cea mai bună ocazia de a promova Moldova este „Ziua Internaţională” şi serile tematice care se organizează în fiecare semestru în cadrul colegiului de catre Oficiul Internaţional. Astfel, în cadrul acestei manifestări studenţii intenaţionali au ocazia să îşi prezinte ţara de origine prin fotografii, mâncăruri tradiţionale, costume sau dansuri. Iar din proprie experienţă pot spune că norvegienii au în general nu prea multe cunoştinţe despre Moldova. Deci pot constata din păcate că Moldova nu e cunoscută aici”, povesteşte Irina Ciobanu.

Despre voluntariat, planuri și presiunea măritișului
Pe lângă studiile postuniversitare, la sfârșitul anului trecut și-a reînceput activitatea de voluntar, pentru că a făcut asta şi în anii de studenţie la Bălţi. De data aceasta e în calitate de voluntar la Crucea Roșie norvegiană. Iar la vară speră sa găsească și un post de muncă, astfel încât să poată acumula o experiență de muncă ce ar ajuta-o la scrierea tezei de master.

La întrebarea dacă există ceva ce ar face-o să rămână pentru totdeauna în Norvegia, poate o eventuală relaţie sau căsătorie, Irina îmi spune: „Sinceră să fiu, îmi place faptul că aici nu simt presiunea de a fi măritată la cei 22 de ani, fapt ce-l puteam simţi aflându-mă în ţară (deşi cred că şi la noi acest lucru se schimbă treptat).

În privința întoarcerii acasă, nu a reușit să se hotărască: „Sunt confuză, nu ştiu încă ce voi face după ce termin studiile. Cred că m-aş întoarce în ţară, însă îmi este frică de viitorul ce l-aş avea întorcându-mă. Sunt însă clipe în care mă gândesc că m-aş întoarce cu plăcere pentru a încerca să schimb ceva…”, încheie Irina.

Distribuie articolul: