Prima Ediție Moldova Music Awards a adunat cei mai harnici artiști autohtoni – premiați pentru rezultate remarcabile. Cel mai bun artist al anului a fost desemnat Mark Stam, iar Cleopatra Stratan și Ionel Istrati au împărțit premiul pentru favoritul publicului. Iată detalii despre spectacol, de la organizatoarea acestuia, interpreta Nona Marian.

“Eu cred că acest eveniment era necesar pentru showbizul de la noi și denumirea aceasta sper să ne ofere un public mult mai larg, prezent în sală. Am ales limba engleză în ideea că este tot mai populară, poate vin chiar și străinii la eveniment, iar muzica de la noi este tot mai cunoscută: avem oameni foarte talentați, avem autori, avem artiști cu literă mare, care merită promovați și susținuți și în afara țării noastre. Mulți dintre ei deja sunt cunoscuți în afara țării, iar publicul de la noi aș vrea să înceapă să îi aprecieze și la noi acasă”, a declarat Nona.

Ideea, scenografia și conceptul îi aparține interpretei Nona Marian și a fost implementat împreună cu echipa sa de lucru. Cel mai inedit moment a fost parte din scenografie: bandul se afla pe scena la circa trei metri înălțime.

“Toți artiștii au fost prezenți mă bucur că nu m-au refuzat. Într-adevăr Irina Rimeș lipsește și am dorit mult să vină, însă din păcate și înțeleg, având concertul solo, din septembrie a refuzat orice invitație la vreun concert. Scenografia la fel îmi aparține și le mulțumesc celor de la BisConcert că mi-au îndeplinit și acest moft. Bandul mi-a spus că este un pic stresat, fiind la 3 metri înălțime, însă văd că se isprăvesc și cântă foarte bine”, a mai spus artista pentru EA.md.

Vedeți într-un material pe EA.md mai multe poze de la eveniment.