Moldovenii de pretutindeni sunt invitați la sfârșit de iunie să înoate în Nistru pentru o cauză nobilă. Acțiunea „Nistru – unește Moldova” este organizată de Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD), la inițiativa lui Ion Lazarenco, un moldovean aflat în Irlanda. Sport, caritate, viață socială și promovarea imaginii Republicii Moldova peste hotare – iată ce își propune Maratonul de Înot de 235 de km în Râul Nistru. 235 km Swimming Marathon in Nistru River, Moldova – Fundraising Event va dura 11 zile, de pe 20 și până pe 30 iunie, inclusiv, îndemnând participanții la înot pentru un viitor mai bun al copiilor și sportivilor ce practică acest sport. „În timpul maratonului se vor colecta fonduri pentru case de copii, pentru sportivii care practică înotul și nu au suport din partea familiei. Nu în ultimul rând, se va face fundraising pentru proiectarea unui bazin olimpic în Republica Moldova”, a declarat revistei PentruEa Dana Muntean, Consultant Național în Comunicare la BRD.

După exemplul vestiților înotători în ape deschise: David Walliams care a înotat 140 de mile în rîul Temza din Marea Britanie și Neib Ben Messaoud Belhedi care a traversat 1400 de km, prin înot, de-a lungul întregii coaste a Tunisului timp de un an, sportivul Ion Lazarenco, membru „Channel Swimming and Piloting Federation” și „Strait of Gibraltar Swimming Association” a lansat idea organizării unui maraton de înot pe Râul Nistru, pe traseul Soroca – Dubăsari. Lazarenco s-a antrenat timp de 3 ani în ape deschise cu temperatura de 5°C, pentru a participa la competiții internaționale de cea mai grea categorie.

Această acțiune are menirea de a promova imaginea țării peste hotarele țării și de a populariza înotul în rîndul copiilor și adolescenților. De asemenea evenimentul sportiv are scopul de a sensibiliza opinia publică în privința necesitații protecției râului Nistru, de a mări încredea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Doritorii de a participa se pot înscrie în proiect, sau pur și simplu dona bani în acest scop.

Beneficiarul colectării mijloacelor financiare pentru Maratonul „Nistru – unește Moldova” este:
„ARTIC NOVA SRL”
Republica Moldova,
s. Molovata, r-l Dubăsari, MD-4537.
c/f 1011600000195, c/c 2251317116,
cod bancar MOLDMD2X317,
BC „Moldindconbank” S.A. , fil. REMIZ.
Director adjunct : „Artic Nova SRL”
Crețu Anatolie 

Distribuie articolul: