Nina Costiuc, primarul comunei Budeşti, de mai bine de trei decenii schimbă viaţa comunei, pe care o conduce. Având la activ mai bine de cinci mandate de primar, ea a muncit cot la cot cu sătenii, pentru a avea o comună prosperă. A vrut să demonstreze că prin muncă, poţi obţine rezultate frumoase. Am cinci plus unu mandate de primar, în cazul în care aş începe să adaug şi experienţa mea pe când eram preşedinte la sovietul sătesc. Se întâmpla când aveam 24 de ani. Pot spune că a fost un început de experienţă care durează până în prezent!

De la locuitorii comunei Budeşti am luat energia şi ambiţia de a implementa diverse proiecte pentru bunăstarea noastră. Arta de a conduce are trei momente: respectarea legilor, să ştii cum să conduci oamenii şi să nu uiţi că nu toată viaţa vei fi şef. În munca mea am încercat să pun accent pe credinţă, cultură şi învăţământ, nişte elemente de o importanţă majoră pentru comuna Budeşti.

Credinţa, cultura şi învăţământul au fost domeniile în care am investit multe surse financiare dar şi mult suflet. Liceul din comună, care nu a fost renovat mai bine de 40 de ani, acum este o instituţie unde elevii vin cu mare drag să înveţe. Totul este nou şi frumos. O altă clădire renovată a fost cea unde îşi fac studiile elevii claselor primare. Respectivul edificiu era într-o stare ca după război. Au fost chiar şi câţiva germani care îi ofereau un pronostic trist privind viitorul acestei clădiri. Noi însă, am tranformat-o într-o adevărată bomboană!

Eu cred în generaţia tânără. Am deschis un centru comunitar, care de asemenea a fost într-o stare deploarbilă. În prezent acolo puteţi găsi o bibliotecă foarte bogată, un centru de creaţie pentru copii şi tineret. De mai bine de doi ani, am iniţiat Şcoala de Vară de limbă engleză. Mai mulţi profesori din ţări precum SUA, Germania, Suedia, Spania, Marea Britanie vin să susţină cursuri de engleză pentru copii noştri, dar şi pentru un schimb de experienţă în domeniul învăţământului pentru profesorii noştri. Am realizat multe investiţii pentru tineri şi nu pot decât să vă invit la Budeşti, pentru a vedea succesele noastre şi de ce nu, pentru stabilirea unei colaborări!

Pentru obţinerea unui succes, te ciocneşti cu multe bariere care cresc şi cresc. Pentru o femeie însă, bariera apare încă de la începutul unei anumite activităţi. Din păcate, ea trebuie să muncească de zece ori mai mult decât un bărbat, pentru a fi menţionată măcar. E nevoie de multă corectitudine şi răbdare, să nu credem că erorile noastre vor fi iertate sau uitate. Pe parcursul vieţii, am încercat să dau dovadă de profesionalism şi perfecţiune.

Când am fost mică, am urmat sfaturile părinţilor, eram atentă la criticile pe care uneori le mai aveau vis-a-vis de mine. Ei sunt cei mai devotaţi oameni pentru mine. Vreau să menţionez că în localitatea unde te-ai născut şi ai crescut, e foarte greu să ai o autoritate, să fii lăudat de localnici pentru succesele tale. De aia şi am aplecat urechea la vorbele părinţilor mei, pentru a fi atentă în activităţile mele. Am învăţat de la ei să fiu tolerantă, răul să-l răsplătesc doar cu bine, iar pentru clipele de fericire, uneori plăteşti toată viaţa.

Funcţia de primar este o vocaţie. Cei care candidează pentru acest post cu gândul că vor avea averi peste noapte, se înşală. Pentru a fi primar, trebuie să ai experienţă de viaţă, dar chiar şi în lipsa ei, trebuie să ai capacitatea de a învăţa să te impui. Calitatea de a asculta durerile oamenilor trebuie să fie una de o importanţă majoră. Nu îţi oferi un aer de conducător, dă şansa celor pe care îi conduci să aibă o liberă exprimare. 

Funcţiile sunt vremelnice, oamenii rămân. Când lumea te împuterniceşte cu un mandat, trebuie să ai puterea de a coborî la nivelul unei slugi şi aici chiar nu exagerez. Trebuie să ai forţa să te dedici muncii tale. Au fost multe lucruri personale la care am renunţat în locul responsabilităţilor de primar. Acum, însă, mă bucur de cei doi nepoţei, Mihai şi Nicoleta.

Îmi doresc un succesor demn de comuna Budeşti. Vreau o persoană căreia să îi transmit exeperienţa mea de primar, să o ghidez acolo unde este nevoie de sfaturile mele. În discuţiile mele cu liceenii din comună, sunt unii pe care îi numesc „viitorii mei primari”! Vreau ca Budeşti să devină mult mai prosper şi mai cunoscut în ţară, dar şi peste hotarele ei.

Distribuie articolul: