Kilogramele în plus se acumulează treptat şi poate fi tot mai dificil să scapi de ele. Dar motivaţia este cea care poate schimba totul. Acest lucru ni-l demonstrează o tânără din Australia, care a slăbit 60 de kilograme cu ajutorul instagramului.

La 16 ani, Josie Desgrand avea deja 127 de kilograme şi ştia că trebuie să facă o schimbare. Tânăra se întrista mai ales când urmărea pozele de pe Instagram şi vedea postările modelelor cu forme perfecte. Josie a avut câteva încercări nereuşite de a slăbi, urmate de perioade de nemulţumire în care consuma şi mai multe alimente nesănătoase. La şcoală era agresată şi ridiculizată, ceea ce i-a distrus încrederea în sine. Jodie a decis că e momentul să facă ceva. „M-am dus la mine în cameră şi m-am dezbrăcat în lenjerie. Am făcut un pact cu mine: Josie nu va mai fi grasă!”, a declarat tânăra pentru Bored Panda.

„Mi-am făcut poze din diferite unghiuri. Am folosit un centimetru să mă măsor, știind că mă așteaptă un drum lung, dar am vrut să țin evidența tuturor schimbărilor prin care trec, indiferent cât de mici”, a mai spus adolescenta.

Stabilindu-și pași mici și urmărind cu atenție progresul, Josie a început să observe că metoda sa dă rezultate. A adoptată o dietă săracă în carbohidrați, fără zahăr și a crescut consumul de apă. Tatăl său, Mark, a început propriul său regim de slăbit, iar cei doi s-au susținut reciproc și s-au încurajat. „Fiind în competiție cu el, ne-a motivat pe amândoi să mergem mai departe și a fost grozav să-l am pe tata alături de mine în această misiune”, a spus Josie.

După ce a ajuns la greutatea de 90 de kilograme numai prin dietă, și-a făcut curaj să meargă la sala de fitness.

Josie are acum 63 de kilograme, jumătate din greutatea pe care o avea în trecut și este mai fericită ca niciodată. Transformarea sa a fost experiență care i-a schimbat complet viața tinerei în vârstă de 18 ani. În prezent scrie o carte despre călătoriei ei către un corp sănătos și speră să-i ajute astfel pe cei care vor să slăbească. Cel mai mare triumf al său a fost momentul în care și-a uimit familia și prietenii la balul de absolvire, când și-a făcut apariția rochie strânsă pe corp, ce îi punea în valoare silueta impecabilă.

„Acum îmi doresc să-i motivez pe oameni să slăbească. Pentru că fiecare merită să se simtă la fel de fericit cum mă simt au acum”, a mai spus Josie.