Mare noroc pe capul meu să prind „italianca” înzestrată cu una dintre cele mai bune voci din Moldova (dacă ar fi după mine – cea mai bună). Era venită „acasă” să înregistreze o piesă la studioul lui Braşoveanu.

A acceptat întâlnirea din prima şi mi-a povestit despre muzică, dragoste şi…. aroganţă.

Doar aparatul dentar o mai ţine aproape de Moldova

– Te trage dorul acasă?
În niciun caz. Nu poate fi vorba de dor, doar persoanele pe care le iubesc sunt alături de mine acolo, în Italia. Am revenit pentru înregistrarea unei piese la studioul lui Braşoveanu şi încă nu pot da de el (l-a găsit chiar în timpul discuţiei cu mine, n.r.). Este vorba despre cea de-a doua piesă personală pe care sper că o voi înregistra aici.

– Dacă nu dorul, atunci ce ar putea să te lege de Moldova, în viitorul apropiat?
Aparatul dentar (râde; în pofida brecketului purtat, are un zâmbet foarte frumos). Din păcate, doar acest fleac mă mai uneşte de ţara în care m-am născut. Îmi place Moldova, dar sunt o fire raţională şi realizez că aici nu prea ai un viitor, mai ales în domeniul muzical. Iar eu vreau mult mai mult decât au „vedetele” noastre. În plan profesional, desigur.

– E dur ce spui. Pierdem talente în continuare.
Din păcate realităţile autohtone sunt destul de primitive atunci când este vorba despre muzică. Uneori este jenant să vezi cum se aleg şi se promovează aşa-zisele tinere talente. În plus, în showbiz-ul moldovenesc (există aşa noţiune? n.r.) se cer bani mulţi fără garanția unui rezultat calitativ. Cât despre talente, nu cred că sunt motivate suficient pentru a rămâne aici. Ştii tu cum e – talentul aparţine lumii întregi, nu doar unei ţări. (râde)

„Tot ce se face, se face spre bine!`

– Ai o mulţime de premii muzicale la diverse festivaluri. Care dintre ele a fost cel mai memorabil?
Cred că Grand Prix-ul de la Golden Wings, cucerit alături de Boris Covali cu piesa „O mare e tu”. Au fost 3 luni de lucru asiduu alături de Boris, luni în care ne-am cunoscut foarte bine şi am devenit prieteni buni.

– Da, s-a văzut după evoluţia voastră în scenă – a fost foarte pasional. Cum e să mimezi pasiunea pe scenă?
De fapt nu a fost mimare – perioada în care am lucrat la piesă ne-a apropiat foarte mult, iar ceea ce s-a văzut pe scenă a fost din suflet.

– Unde te găsim peste 5 ani?
Tot în muzică. Poate vor veni şi participările la festivaluri internaţionale de prestigiu, aşa cum e cel de la San Remo. Şi cu siguranţă nu în Moldova, motivele ţi le-am spus mai sus.

– Cum ai caracteriza-o pe Nicoleta Nucă, copila de 16 ani?
O fire extrem de ambiţioasă, căreia îi place profesionalismul în toate, care poate să se sacrifice atunci când este vorba de muncă, dar cere acelaşi lucru şi de la oamenii cu care lucrează. Încrezută în forţele proprii şi puţin arogantă (râde iarăși). Din păcate, sunt o gospodină rea – nu-mi place să gătesc, să spăl sau să fac ordine.

Cine-ţi este cea mai apropiată persoană?
Aici nu pot exista dubii – sigur că mama. Femeia care a fost mereu lângă mine, care m-a ajutat în toate începuturile mele, care mi-a ţinut pumnii ori de câte ori eram pe scenă. Ea este cea care-mi spune mereu „Tot ce se face, se face spre bine!” Și eu o cred.

Care sunt valorile care te caracterizează?
Profesionalismul. În primul rând, aceasta este valoarea pe care pun eu preţ în viaţă. Ar mai fi dragostea faţă de persoanele apropiate. Nu sunt atât de multe, respectiv dragoste ajunge pentru toţi, chiar şi de la o fire pragmatică așa ca mine…

Distribuie articolul: