Tot ce ştiam despre Nicoleta Muntean înainte de interviu era informaţia din CV-ul ei, care se întindea pe 5 pagini. Aşa, am aflat că are 35 de ani, a făcut studii (cum altfel?) peste hotare, este specializată în conflicte, iar cel mai sonor job al ei este cel de la Curtea Penală de la Haga.

În realitate afabilă, mică de statură şi modestă, Nicoleta Muntean preferă să nu-şi etaleze meritele şi realizările. Care însă fără îndoială există!

„Este oare Africa destinaţia mea?”

Când i-au propus anul trecut să plece în Congo, Nicoleta Muntean era angajată de 5 ani la Curtea penală de la Haga. Între timp, vizitase în cursul unor misiuni scurte ţări precum Rwanda şi Republica Centrafricană. Totuşi, continentul african continua să rămână pentru ea o provocare deschisă: „am vrut să văd cum mă voi descurca şi dacă Africa este destinaţia mea”.

În cele 4 luni de interviuri, rapoarte şi traininguri, Nicoleta Muntean avea să descopere Africa la propriu, nu din cărţi, de la televizor sau din internet. „Lucram în două proiecte şi făceam zilnic traininguri cu poliţişti şi militari despre accesul la justiţie şi abuzurile sexuale.”

Timpul petrecut acolo în calitate de funcţionar internaţional au convins-o că libertatea îi este mai preţioasă. „Mă simţeam ca la închisoare, nu puteam să ies în stradă pentru că era periculos, nu puteam măcar chema un taxi. Până şi locurile în care ne era permis să mergem erau doar cele din zona caselor diplomatice”, îşi aminteşte ea.

Deşi la finalul proiectului i-au propus să rămână, Nicoleta ştia că vrea să plece, dar nu înainte să facă o tură a continentului. Astfel, timp de o lună, cu emoţii şi cu simţul aventurii, Nicoleta a făcut safari în Kenya, a escaladat muntele Kilimanjaro şi a vizitat sanctuarul elefanţilor din Africa de Sud.

Faţă în faţă cu criminalii

Totuşi, realităţile dure din Africa n-au luat-o pe nepregătite. Experienţa de până atunci s-a dovedit utilă – în cadrul Curţii penale de la Haga, Nicoleta a lucrat în cadrul biroului procurorului.

Anume aici a ajuns să se ocupe pentru prima dată de analize şi rapoarte despre criminali de război, victime ale abuzurilor sexuale şi persoane acuzate de genocid.

O întrebare simplă despre cum a reuşit să ia acel job, şi iată că urmează o avalanşă de detalii şi amintiri. În primul rând, i-a luat un an de probe şi interviuri ca să devină angajată a Curţii penale internaţionale:

„Am depus dosarul de aplicare din Kosovo, unde lucram pe atunci într-un proiect, dar întreaga procedură de recrutare a durat aproape un an. Am trecut mai multe interviuri, am avut o testare psihologică şi un joc pe roluri, în care m-au testat cum reacţionez în diferite situaţii. Eu am luat jobul din prima, deşi cunosc colegi care au reuşit abia din a 15-a încercare.”

În opinia Nicoletei, performanţa de a fi acceptată din prima se datorează experienţei pe care o acumulase anterior în Kosovo, unde lucrase cu victimile traficului de fiinţe umane.

„Femei… ca la piaţa de bovine”

Aşa după cum scria şi în CV, Nicoleta a studiat peste hotare — a făcut ştiinţe politice în SUA şi un masterat în pace şi conflicte în Suedia.

Imediat după absolvirea masteratului, la insistenţele unei colege a candidat pentru un job în Kosovo. Se întâmpla în 2002, tocmai în perioada în care traficul de fiinţe umane înflorea în Balcani.

Istoriile victimelor adesea urmau acelaşi calapod. „Sute de femei din România, Moldova, Rusia şi Ucraina erau ademenite cu joburi bănoase ori de-a dreptul răpite din stradă, ca ulterior să ajungă în mâinele traficanţilor, să fie dezbrăcate şi analizate ca la piaţa de bovine. Iar în funcţie de atributele corpului lor, apoi să fie trimise în diferite case de toleranţă”, povesteşte Nicoleta.

În opinia ei, această experienţă a făcut-o mai puternică şi au pregătit-o de viitoarele misiuni în care trebuia să facă faţă tragediilor umane. „Informaţia pe care o primeam zilnic de la aceste femei era deseori şocantă şi mă sensibiliza enorm, mai ales că unele din ele erau din Moldova.” În 3 ani cât s-a aflat în Kosovo, Nicoleta Muntean a oferit asistenţă multor femei din Moldova, ca să treacă peste drama şi ororile traficului de fiinţe umane.

Oferta guvernului pentru tinerii şcoliţi în Occident

Cu toate studiile ei occidentale, Nicoleta Muntean spune că tentaţia Vestului nu a fost atât de mare încât să o convingă să rămână. Cel puţin nu atunci, la început.

„Aveam 22 de ani şi revenisem acasă din SUA, pentru că vroiam să schimb ceva în ţara mea.” Cu o diplomă în buzunar, ceva experienţă occidentală şi mai ales mult entuziasm, Nicoleta Muntean vedea schimbarea din Guvern ca pe primul pas necesar. „Dacă vrei o schimbare, o începi cu structurile de stat. Fiecare persoană poate aduce o schimbare, mai ales dacă a acumulat o experienţă peste hotare.”

Totuşi, a urmat o dezamăgire în clipa în care unicul post oferit a fost cel de… secretară care face cafea, iar studiile şi dorinţa ei de a se dedica schimbării s-au dovedit insuficiente ca să lucreze în Guvern.

„Nu există o cale spre fericire, fericirea este calea”

Dupa refuzul de la Guvern, Nicoleta şi-a găsit imediat de lucru în proiectele internaţionale de la Chişinău, apoi peste hotare. De atunci au trecut 10 ani.

Revenită pentru o perioadă la Chişinău, ea recunoaşte că şi-ar dori să se implice şi în proiecte din Moldova. „Stau până în luna august la Chişinău, iar apoi revin la Haga. Până acum am pregătit rapoarte pentru câteva conferinţe, am participat la expoziţia de caritate şi vânzare în cadrul Serii de Arte şi am devenit membră a Clubului internaţional al femeilor…”

La întrebarea de ce crede că i-a reuşit mai bine în Occident şi mai puţin acasă, Nicoleta ezită să răspundă direct. Poate să evite duritatea unui răspuns franc, aşa că schiţează nedumerire: „corupţia sau poate mentalitatea?”

În următorii 5 ani, Nicoleta recunoaşte că nu se vede într-o ţară anume, în schimb se vede fericită. Mai ales, pentru că crede în fericire, adevăr şi bunătate (până şi în motto-ul ei este că „nu există nicio cale spre fericire, fericirea este calea”). „Şi oriunde aş fi, voi încerca să fiu cât mai aproape de aceste valori şi evident mi-ar plăcea ca locul acestor valori să fie Moldova.”

Distribuie articolul: